Euro a revenit la 4,56 lei

-A A +A

Euro a revenit la 4,56 lei
Retragerea proiectelor privind taxa de solidaritate și a impozitului pe cifra de afaceri, care au bulversat societatea civilă și mediul de afaceri românesc, dar și creșterea intrărilor de capital străin în căutare de titluri de stat sau reducerea aversiunii faţă de risc au fost tot atâtea motive de apreciere pentru leu.
Euro a testat în urmă cu circa două săptămâni pragul de 4,59, însă a pierdut doi bani la debutul perioadei, media fiind stabilită la 4,5684 lei. În următoarele ședinţe cursul a fluctuat între 4,5625 și 4,5718 lei.
La sfârșitul intervalului cursul a fost stabilit la 4,5645, iar tranzacţiile s-au realizat între 4,561 și 4,568 lei, cu închiderea la 4,562 – 4,565 lei.
Cele mai mari riscuri pentru leu, în următoarele săptămâni, sunt legate de obstacolele bugetare cu care se va confrunta guvernul PSD-ALDE pentru a asigura îndeplinirea promisiunilor din programul cu care a câștigat alegerile din iarna trecută. Pentru a le putea îndeplini, pot apărea noi modificările ale mediului fiscal, care vor bulversa din nou piaţa și vor deprecia moneda naţională.
Cursul dolarului american a fluctuat între 3,9925 și 4,0107 lei, la finalul perioadei el fiind stabilit la 3,9992 lei, când cotaţiile din piaţa valutară au fluctuat între 3,977 și 4,008 lei.
Moneda elveţiană a scăzut pe pieţe internaţionale la un minim al ultimilor mai bine de doi ani, de 1,107 franci/euro. La rândul ei, media a coborât de la 4,1586 la 4,1250 lei, la sfârșitul intervalului.
Perechea euro/dolar a crescut de la 1,1383 la 1,1491 dolari, maxim al ultimelor 15 luni, pentru ca la finalul perioadei tranzacţiile să se realizeze între 1,1391 și 1,1472 dolari, iar pieţele americane s-au închis la 1,1469 dolari.
Creșterea euro s-a datorat faptului că investitorii nu sunt siguri dacă și când va opera Rezerva Federală americană ultima sa majorare a dobânzii, care se situează în prezent la 1 -1,25%/an.
La deprecierea dolarului, care a atins un minim al ultimelor zece luni faţă de un coș al principalelor valute, a contribuit și încetinirea ritmului de creștere a inflaţiei, cât și cea a vânzărilor cu amănuntul din SUA.
Pe de altă parte, BCE nu a stabilit un termen pentru sfârşitul achiziţiilor de obligaţiuni, care se ridică lunar la 60 miliarde euro, pentru a păstra flexibilitatea deciziei în cazul în care perspectivele economice s-ar înrăutăţi.
Analiza cuprinde perioada 10 – 14 iulie.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close