|

Fermierii care beneficiază de măsuri de sprijin nu au voie să ardă vegetaţia uscată pe terenul arabil

-A A +A

Fermierii care beneficiază de măsuri de sprijin nu au voie să ardă vegetaţia uscată pe terenul arabil
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează fermierii cu privire la obligaţia de a respecta normele de ecocondiţionalitate (GAEC 6.2), conform cărora este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente.
Precizăm că, în conformitate cu prevederile Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, al ministrului Mediului, apelor și pădurilor și al președintelui Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare și pentru Siguranţa Alimentelor Nr. 352/636/54/2015, pentru aprobarea normelor privind ecocondiţionalitatea în cadrul schemelor și măsurilor de sprijin pentru fermieri în România, cu modificările ulterioare, este interzisă arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil, precum şi a vegetaţiei pajiştilor permanente, obiectivul acestei condiţii fiind menţinerea materiei organice în sol şi prevenirea poluării atmosferei, prin aplicarea măsurilor de gestionare minimă a miriştilor şi resturilor vegetale, precum şi menţinerea unui nivel minim de întreţinere a solului prin protejarea pajiştilor permanente.
Agricultorii care utilizează teren arabil (inclusiv pajişti temporare) nu trebuie să ardă miriştile şi/sau resturile vegetale rezultate după recoltarea culturilor (paie de cereale păioase, vreji de plante proteice sau de cartof, coceni de porumb, tulpini de floarea soarelui, rapiţă ş.a.), inclusiv miriştile sau iarba rămasă după cosirea pajiştilor temporare, precum şi vegetaţia pajiştilor permanente.
Agricultorii care utilizează pajişti permanente nu trebuie să ardă vegetaţia, inclusiv iarba rămasă după cositul pajiştilor.
Pentru agricultorii care nu respectă condiţia GAEC 6.2 se vor aplica reduceri ale cuantumului total al schemelor de plăţi şi al măsurilor de sprijin, conform modului de aplicare a sancţiunilor pentru nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate, indiferent de suprafaţa arsă.
Precizăm că APIA a încheiat Protocolul de colaborare cu Garda Naţională de Mediu (GNM) şi cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) privind acţiunile de monitorizare a modului de respectare de către fermieri a bunelor condiţii agricole şi de mediu referitoare la arderea miriştilor şi a resturilor vegetale pe terenul arabil şi la arderea pajiştilor permanente.
Se urmăreşte, prin acţiuni comune, reducerea cazurilor de ardere a miriştilor şi a vegetaţiei prin sancţionarea celor care încalcă aceste dispoziţii, de către toate cele trei instituţii semnatare ale protocolului.
Ca urmare a numărului mare de incendieri din anii precedenţi, ca măsură de prevenire şi combatere a fenomenului, APIA a luat decizia ca nerespectarea normelor de ecocondiţionalitate să fie încadrată la gravitate mare şi să-i fie atribuită sancţiunea maximă în acest sens, prevăzută de Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 privind finanţarea, gestionarea şi monitorizarea politicii agricole comune şi de Ordinul ministrului agriculturii și dezvoltării rurale nr. 999/2016 privind aprobarea sistemului de sancţiuni administrative pentru ecocondiţionalitate aplicabil schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri începând cu anul 2016.

Serviciul relaţii cu publicul şi comunicare

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: mesager[email protected]

Close