Miercuri, Voința Cetate - U Cluj, în Cupa României

-A A +A

Miercuri, Voința Cetate - U Cluj, în Cupa României
    Pe 9 august, de la ora 17.30, terenul de fotbal din Orheiu Bistriței va fi „buricul” fotbalului județean și nu numai, întrucât câștigătoarea etapei județene a Cupei României din Bistrița-Năsăud, Voința Cetate, va primi vizita unei formații legendare, Universitatea Cluj (promovată în această vară în Liga a III-a), într-o partidă eliminatorie contând pentru primul tur al fazei naționale a competiției supranumite K.O.
    Oficialii Voinţei Cetate sunt conștienți de diferența de valoare dintre cele cluburi și nu îşi fac mari speranţe în ceea ce privește calificarea.
    Ştim că nu avem şanse la victorie, mai ales că băieţii mei sunt de o lună jumate în vacanţă. Nu avem de demonstrat nimic la nimeni. Poate singura noastră şansă ar fi terenul cam rău, că ei vor plimba mingea şi poate îi va încurca puţin asta. (...) Pentru comuna noastră, dar şi pentru întreg fotbalul bistriţean, că atât a mai rămas din el, acest meci e o sărbătoare. Vor fi mulţi care vor veni de la Bistriţa ca să o vadă pe U Cluj. E Sabău, care a fost antrenor la Gloria, Marius Popescu, jucător la Bistriţa, şi e normal să vină lumea mai mult pentru ei, decât pentru noi. Nu putem, la ora actuală, să ne punem cu ei şi, sincer, obiectivul e să nu luăm multe goluri”, a spus, pentru CJSport.ro, antrenorul Voinţei Cetate, Gabriel Bozga.
    Iniţial, s-a dorit ca meciul să se joace pe „Jean Pădureanu”, însă un executor judecătoresc s-a opus, în condiţiile în care stadionul este motiv de dispută în instanţă.
    Potrivit CJSport.ro, primarul comunei Cetate, Lucian Tarniţă, estimează că pe singura tribună de la Orheiu Bistriței ar intra aproximativ 1.000 de spectatori, intrarea urmând să fie liberă.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.
    Close