CSM Bistrița a întors scorul de la pauză şi a câştigat la Brăila cu 31 - 30

-A A +A

CSM Bistrița a întors scorul la pauză şi a câştigat la Brăila cu 31 - 30
foto: Facebook CSM Bistriţa
foto: Facebook CSM Bistriţa
    CSM Bistrița a învins, sâmbătă, formaţia HC Dunărea Brăila, cu scorul de 31 - 30, după ce a reuşit să recupereze diferenţa de pe tabela de marcaj de la pauză, când handbalistele noastre erau conduse cu 18 - 14.
    Cea mai bună marcatoare a CSM Bistrița a fost Almudena Rodriguez, cu 7 goluri, urmată de Laura Pristăvița (6), Szilvia Szabo (5), Alexandra Orșivschi (5), Daniela Rațiu (4), Oana Chirilă (2), Andreea Bărbos (1) şi Irina Ivan (1).
    Viorica Țăgean a salvat 10 din cele 24 de mingi trimise de brăilence pe poarta sa (procentaj 41 la sută), iar Ana Maria Măzăreanu 2 din cele 13 aruncări pe poartă (procentaj 15 la sută)”, transmite, pe Facebook, CSM Bistriţa.
    „Atitudinea fetelor și modul în care am reușit să ne apăram ne-au adus cele trei puncte și momentan liniștea care ne permite să pregătim meciul cu Vâlcea”, a declarat antrenorul principal, Horațiu Pașca, următoarea confruntare, programată în 16 septembrie, fiind şi prima pe teren propriu din acest sezon competiţional.

     

    Votează acum!

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close