(FOTO) Un motociclist s-a accidentat grav în curba morții de la Piatra, fiind transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureș

-A A +A

(FOTO) Un motociclist s-a accidentat grav în curba morții de la Piatra, fiind transportat cu elicopterul SMURD la Târgu Mureș
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
    Un grav accident rutier a avut loc sâmbătă după-amiază, în jurul orei 16.00, pe DN 17D, într-o curbă din satul chiuzan Piatra. Un localnic, Cristian R., de circa 40 de ani, în timp ce conducea o motocicletă, a ieșit de pe carosabil și a lovit un canal betonat de pe marginea drumului. Izbitura l-a aruncat lângă un gard, fiind suspect de hemoragie internă, astfel că asistenții medicali ai Serviciului de Ambulanță Județean, cei care au acordat primul ajutor, au solicitat intrevenția elicopterului SMURD pentru transportul la o clinică din Târgu Mureș. În stare de conștiență, motociclistul a fost preluat de aeronavă de pe stadionul din Beclean. Bărbatul ar fi trebuit să se întoarcă duminică în Anglia, acolo unde lucrează de mai bine de opt ani. Cazul a intrat în atenția polițiștilor. Potrivit martorilor, este al patrulea eveniment rutier care se petrece în curba de la Piatra, după ce în urmă cu doi ani un alt motociclist din localitate și-a pierdut viața în același loc. ”Suntem disperați că la un moment dat ne va omorî un TIR în casă. S-au întâmplat o grămadă de accidente aici, dar nimeni nu a luat nicio măsură. N-au pus măcar un indicator de curbă periculoasă, darămite un parapet protector. Să scrieți asta la ziar, poate se sesizează cineva...”, s-au arătat revoltați proprietarii casei din curba morții. Chiar, câte accidente mai trebuie să se petreacă aici pentru ca autoritățile să ia măsuri ?

     

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (5 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close