Pagube de peste 125.000 de lei la Nimigea, după vijelia de duminică

-A A +A

Pagube de peste 125.000 de lei la Nimigea, după vijelia de duminică
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
    Raportul comisiei special constituită pentru evaluarea pagubelor produse de furtuna puternică de duminică arată că, pe raza comunei Nimigea, distrugerile au afectat gospodării, școli, biserici, rețele electrice și telefonice, dar și alte instituții publice. După cum ne-a declarat, vineri, primarul Mircea Runcan, distrugerile însumează 126.970 de lei. Cele mai mari pagube, de 75.250 de lei, au fost înregistrate în satul Mogoșeni, acolo unde au fost avariate 10 case, 18 anexe gospodărești, școala, circa 1 kilometru de rețele electrice și telefonice și 20 de arii de solarii. Altfel, scriptic, situația se prezintă în felul următor: la Florești, pagubele însumează 21.200 de lei, aici fiind avariate 2 case, 3 anexe gospodărești, 20 de solarii; la Nimigea de Jos - daunele se cifrează la 14.250 de lei, cu 2 case, 1 anexă, casa de nunți avariate și 1 adăpost pentru animale; la Mocod - 510 lei, cu școala și 20 de solarii avariate; la Mititei - 7.580 lei, avariată fiind biserica ortodoxă; la Mintiu - 7.200 de lei, 1 casă avariată; la Tăure - 980 de lei, cu 2 case avariate. ”În ceea ce ne privește pe noi, ca administrația publică, am trecut urgent la repararea școlilor afectate, de la Mogoșeni și Mocod. Pe această cale, țin să-i mulțumesc președintelui Consiliului Județean, domnul Radu Moldovan, și doamnei Mirela Pop, directorul general al fabricii bistrițene Teraplast, pentru sprijinul acordat la refacerea acoperișului școlii din Mogoșeni”, a ținut să sublinieze primarul Mircea Runcan.
    Este pentru a doua oară în acest an când comuna Nimigea are de suferit din pricina vijeliilor, după pagubele produse la sfârșitul lunii iunie.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 4 steluţe (4 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close