|

PSD-ul cel mort după TV și contra culturii și presei

-A A +A


PSD-ul cel mort după TV și contra culturii și presei
De unde apetitul acesta pentru super-nimeni, arătat de Liviu Dragnea, de Lia Olguţa Vasilescu sau de Victor Ponta la formarea guvernelor?
De la Mihail Kogălniceanu și de la Titu Maiorescu, de la P.P. Carp și I.C. Brătianu, România s-a învăţat să aibă miniștri deștepţi, instruiţi și culţi. Adică niște patrioţi și niște domni. Petru Groza, Dej și Ceaușescu au mai scăpat câte un netot pe funcţii importante. După 1990, unele fotolii au fost ocupate și pentru a întări ideea de revoluţie. Dar revoluţionari și netoţi n-au ajuns miniștri nici la Sănătate, nici la Educaţie, nici la Cultură. Au fost domeniile pentru care România, de obicei, a trimis oameni de nădejde. Numai Ceaușescu, în momentul în care s-a rupt de ţară, a desemnat-o pe Suzana Gîdea, un soi de echivalent al lui Niţă de la Energie, al lui Pop de la Educaţie, al lui Romașcanu de la Cultură.
PSD-ul cu Ion Iliescu s-a temut de intelectuali și de scriitori și a încercat să le ofere un loc în guvern. Măcar de ochii lumii, dar tot a făcut-o, speriat că s-ar putea face de râs. Și cu Televiziunea Română a fost la fel. Nu s-a încumetat să desemneze un președinte fără nume, unul care ar putea fi fugărit pe străzi de beţivii cartierului ca să afle cum îl cheamă.
Războiul primarilor de sector cu difuzorii de presă din București asta ascunde. O crasă incultură, un dispreţ faţă de libertăţi și faţă de dreptul cetăţeanului la informaţie. De unde le vine lor această pornire mai degrabă animalică decât politică? De la spiritul enciclopedic al lui Piedone și al lui Vanghelie și de la frumuseţea limbii lui Negoiţă și Poteraș, de la niște priponiţi la orice silogism. Și de la Ponta și Dragnea. Și de la nimuricul de Boc. Ăștia, când se uită în oglindă, au sentimentul că văd niște genii și niște salvatori ai neamului. Și că fără ei ţara se scufundă într-o ciorbă de pește.
Aţi auzit de întâlnirile lui Ponta sau Dragnea cu oamenii de cultură? Ce să le spună?Aţi văzut un semn de consideraţie și de preocupare pentru soarta lor? I-aţi văzut vreodată sărind în apărarea libertăţii de exprimare? Victor Ponta a transformat sala de reuniuni a Guvernului României în studioul de serviciu din care să anunţe isprăvile sale, dispărute simultan cu el. Și pentru că nu-i asculta nimeni ploaia de minciuni și laude, s-a transformat în propriul său purtător de cuvânt. Ceea ce face acum și Mihai Tudose și a încercat și Sorin Grindeanu. Să spună direct două-trei prostii și să evite întâlnirile în care s-ar putea trezi cu întrebări incomode.
PSD-ul dispreţuiește presa pentru că nu-i obișnuit să dea socoteală și să răspundă la întrebări. El conduce, el face, el se descurcă, el stăpânește. În rest, mucles. Și tot el dipreţuiește cultura, pentru că n-o înţelege. Ce să priceapă Dragnea dintr-o expoziţie sau dintr-un roman? Cam cât înţelegea Traian Băsescu și Victor Ponta! Dacă nu-i cu aventuri și cu pescuit, adio, că îi doare capul!
Scandalul chioșcurilor din București are deja o istorie. I-aţi auzit pe sus-numiţii preocupaţi de soarta difuzării presei? Proletarii ăștia spilcuiţi și îmbogăţiţi înţeleg din drama presei cât înţeleg dintr-un concert de la Festivalul George Enescu. Sau din Rinocerii lui Eugen Ionescu, în care nu se regăsesc nici morţi.
Faptul că Gabriela Firea nu zice nimic și tace ca la o salată de vinete la a cărei gătire se linge pe degete mă face să cred că tot scandalul are la origine și un anume interes. Să zboare difuzorii ca să vină alţii de-ai lor. Și când îl vor desena unii pe Dragnea ca pe un netot sau pe madam Pandele ca pe o ţoapă să ţină ziarele ascunse sub tarabă și să le dea la retur.
Altfel, de ce se străduie să ţină difuzarea ziarelor și a revistelor în beznă, în sărăcie, în ilegalitate? De ce au dispărut librăriile și de ce sfertodocţii conduc Educaţia, Cultura și Sănătatea?
De ce întotdeauna s-au străduit să controleze TVR-ul? De ce se mulţumesc cu două-trei contracte și colaborări cu ANTENA 3 sau cu invitaţiile la RTV, unde ne freacă ridichea cu pensiile și cu majorările de salarii care nu sunt decât niște pagube în viaţa tuturor?
Încep să fiu convins că Dragnea, Olguţa Vasilescu, Pop și Ponta (că-i totuna, pe la orice partid s-ar duce), Ţuţuianu și colegii lor nu citesc decât sms-uri și se uită numai la reluările în care se difuzează stupidele lor declaraţii politice, contrazise a doua zi de răsăritul soarelui.
PSD-iștii ignoră și urăsc presa și cultura pentru că le arată altă imagine decât cea pe care o văd dimineaţă în baie, unde sunt beţi de visele nopţii.

Cornel Nistorescu

Material preluat din Cotidianul.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close