Primăria Rodna a început să distribuie lemne de foc către cetăţeni, la preţul de 130 de lei metrul cub

-A A +A

Primăria Rodna a început să distribuie lemne de foc către cetăţeni, la preţul de 130 de lei metrul cub
    Acţiunea de distribuire a lemnelor de foc către cetăţeni a început marţi, iar potrivit primarului Valentin Grapini sunt disponibili 1.200 de metri cubi de lemn de foc, din proprietatea comunei situată pe raza Coșnei.
    „Pentru ca totul să meargă șnur, am organizat, la Rodna, trei depozite de lemne, de unde populaţia poate veni să-și cumpere necesarul pentru sezonul rece, în care, iată, deja am intrat de la 1 octombrie. Trebuie ca rodnenii să știe că distribuţia se face doar la sfârșit de săptămână”, ne-a declarat, marţi, primarul Valentin Grapini.

    TVA-ul pentru lemnul de foc ar putea fi redus

    Criza lemnului de foc este un subiect cunoscut, însă o veste bună a venit odată cu începutul acestei luni, printr-un proiect legislativ de reducere a TVA pentru lemnul de foc, care arată că în ultimii trei ani preţul final a înregistrat creșteri foarte mari, ajungându-se la dublarea acestuia. Potrivit proiectului, încălzirea cu lemne este specifică zonelor rurale slab dezvoltate, unde veniturile familiilor sunt extrem de modeste, iar aplicarea unei cote a TVA de 19 la sută contribuie la creșterea preţului lemnelor de foc.
    Ne aflăm, astfel, într-o situaţie absurdă, în care persoanele juridice care exploatează masă lemnoasă pentru prelucrare sau pentru construcţii beneficiază de un ansamblu de facilităţi și deductibilităţi fiscale, în vreme ce persoanele nevoiașe, care își încălzesc locuinţa cu lemn de calitate inferioară, plătesc cota standard de 19 la sută”, arată autorii iniţiativei legislative.
    Prin urmare, aceștia propun ca livrarea de lemn de foc pentru populaţie să fie încadrată în cota redusă de TVA de 5 la sută, subliniind că impactul bugetar ar fi nesemnificativ.
    Tot la începutul acestei luni, Senatul a aprobat interzicerea exportului de lemne de foc cu diametrul de maximum 20 cm şi de până la 4 metri lungime, pentru o perioadă de maximum 3 ani.
    Dacă legea va fi adoptată și de deputaţi, iar apoi promulgată de președinte, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare ministrul de resort ar urma să reglementeze, prin Ordin, procedura de stabilire a preţului pentru metrul cub şi de asigurare și vânzare către populaţie a lemnului de foc.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close