|

Tehnologie

Ştiri false acceptabile şi ştiri false inadmisibile pe reţelele de socializare

-A A +A

Ştiri false acceptabile şi ştiri false inadmisibile pe reţelele de socializare
foto: http://www.azquotes.com/quote/425205
 Întâmplarea a făcut să am o scurtă discuţie cu Sorin Istrate pe Facebook pe tema „fake news” (ştiri false) şi cine sunt cei care cred fake news. Înainte de discuţie însă, mă hotărâsem deja asupra temei de săptămâna asta pentru pastila mea de high tech şi anume să sumarizez un articol recent şi foarte interesant despre... cine sunt cei care cred în fake news şi, în general, care este impactul pe care fake news îl au asupra cititorilor. Articolul se numeşte „Trust and distrust in online fact-checking services”, autori sunt Peter Bae Brandtzaeg şi Asbjorn Foldstad şi a fost publicat în numărul pe luna septembrie a acestui an al revistei „Communications of the ACM”.

 Primul lucru care trebuie precizat este că studiul se referă la publicul american, întrucât datele statistice pe care autorii le folosesc sunt culese dintr-un raport din 2011, care menţionează că 49 la sută dintre utilizatorii americani de social media (reţelele de socializare, n.r.) au fost expuşi la fake breaking news (primite prin social media). În plus, datele folosite în studiu provin de la Duke Reporters Lab al Universităţii Duke din Carolina de Nord. Bineînţeles, ar fi foarte interesant de ştiut dacă concluziile articolului rămân aceleaşi şi pentru alte eşantioane de date, culese în alte regiuni geografice, de exemplu Europa de Vest sau Europa Centrală şi de Est sau în fostele republici sovietice.

 Articolul debutează prin a sumariza pricipalele tipuri de software folosite în fact-checking (verificarea datelor, n.r.). Acestea sunt de trei feluri:

 a) servicii online pentru verificarea zvonurilor (Snopes.com, Hoax-Slayer, TruthOrFiction.com, HoaxBuster);

 b) servicii pentru verificarea ştirilor politice (FactCheck.org, CNN Reality Check, The Washington Post Fact Checker, PolitiFact);

 c) servicii specializate în verificarea anumitor subiecte şi teme sau în verificarea controverselor (StopFake, TruthBeTold, #RefugeeCheck, Climate Feedback).

 De exemplu, suntem deja obişnuiţi ca după fiecare dezbatere prezidenţială, CNN să explice imediat veridicitatea afirmaţiilor şi a atacurilor exprimate de candidaţi în timpul dezbaterilor, marcându-le cu verde când sunt adevărate, cu roşu când sunt false şi cu alte nuanţe pentru adevărurile parţiale sau afirmaţiile care trebuie nuanţate. În plus, ţi se explică motivul pentru care s-a dat eticheta respectivă, cum ar fi dacă o afirmaţie se contrazice cu una făcută anterior de candidat sau în situaţii în care cifrele bugetare propuse nu se potrivesc cu cheltuielile preconizate. La fel, serviciul StopFake a fost intens folosit pentru identificarea ştirilor false răspândite pe social media despre evenimentele din Ucraina.

 Studiul efectuat de autori a folosit patru metrici pentru caracterizarea calităţii serviciilor online de verificare a datelor: a) utilitatea serviciilor, adică măsura în care rezultatele produse sunt sau nu informaţie utilă, b) integritatea serviciilor, respectiv dacă concluziile oferite sunt sau nu imparţiale, oneste şi obiective, c) gradul de bunăvoinţă, respectiv dacă scopul serviciului este unul altruist, spre binele societăţii, sau dacă scopul este unul de propagandă, fraudă sau conspiraţie şi d) gradul de credibilitate, adica dacă serviciul se bucură de credibilitate pentru că a demonstrat expertiză de-a lungul vremii sau dacă serviciul este lipsit de încredere.

 Rezultatele studiului sunt foarte interesante. Autorii concluzionează că publicul are o opinie pozitivă despre serviciile de verificare a datelor din categoria celor specializate pe o anume temă şi pe verificarea controverselor (StopFake), dar sunt neîncrezători în serviciile de verificare a zvonurilor (Snopes.com) şi a ştirilor politice (FactCheck.org). Paradoxal, deci, există neîncredere profundă în anumite tipuri de verificare a datelor, mai ales în cele care se referă la subiecte polarizante, în care opiniile sunt împărţite în tabere ireconciliante, cum sunt cele din politică. Autorii cred că în astfel de situaţii opiniile şi judecăţile oamenilor sunt profund subiective şi emoţionale, în funcţie de crezurile fiecăruia.

 Aşadar, dacă în urma verificării datelor se sugerează că o ştire este falsă, o persoană care o consideră oricum adevărată va respinge veridicitatea şi obiectivitatea procesului de verificare a datelor. Astfel, fact-checking este mai degrabă un mijloc de întărire a opiniilor şi părerilor deja formate şi mai puţin un instrument prin care vederile inexacte sunt corectate prin eliminarea erorilor. Rezultatele au fost diferite la verificarea datelor pe o temă precisă. Acolo, tema folosită a fost situaţia din Ucraina, pentru care utilizatorii au avut în general acelaşi tip de opinii (şi nu polarizate, ca în cazul ştirilor politice). În plus, opiniile au coincis cu concluziile algoritmilor de fact-checking. În fine, spun autorii, crearea algoritmilor pentru verificarea datelor în cazul controverselor este mai simplă decât pentru alt gen de informaţii. Pe scurt şi pe româneşte, concluzia autorilor este următoarea: lumea crede acelaşi lucru, cu şi fără fact-checking.

 Iată şi concluzia mea, după ce am citit articolul: a avea sau nu încredere în fact-checking este cam acelaşi lucru cu a avea sau nu încredere într-un anumit ziarist, ziar sau post de televiziune. Aceleaşi argumente care subminează credibilitatea unui ziar pot submita şi credibilitatea unui serviciu online de verificare a datelor. Nu văd nici o diferenţă între cele două situaţii. De aceea, eu cred că cel mai bun serviciu online de fact-checking este reprezentat, în primul rând, de propriile noastre cunoştinţe, de propria noastră educaţie, de propria noastră cultură, de propriul nostru spirit de analiză, de propriul nostru raţionament logic, de propriul nostru spirit critic. Pe undeva sunt mulţumit cu concluzia studiului potrivit căreia suntem suspicioşi şi neîncrezători în ceea ce spun algoritmii de fact-checking: aş fi extrem de îngrijorat dacă crezurile şi opiniile noastre s-ar schimba rapid, după bunul plac al unor algoritmi executaţi undeva, pe un calculator.

 Ne oprim aici şi vom continua săptămâna viitoare cu o altă pastilă de high tech.

Alex Doboli


Alex Doboli este profesor universitar doctor în Departamentul „Electrical and Computer Engineering”, Stony Brook University, The State University of New York, SUA. Este autorul unei cărţi şi a peste 150 de articole ştiinţifice. A îndrumat 14 teze de doctorat în ingineria calculatoarelor. Foştii săi doctoranzi lucrează în companii cunoscute din high tech, între care IBM, Google, ARM şi Cadence.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close