Concurs de ciclism cu un fond de premiere de 5.000 de lei, plus produse şi vouchere

-A A +A

Concurs de ciclism cu un fond de premiere de 5.000 de lei, plus produse şi vouchere
Bistriţenii sunt aşteptaţi la pedalare prin Pădurea Schullerwald, săptămâna viitoare, în cadrul celei de-a două ediţii a concursului de ciclism „Bistritz XCO”. Vor fi două trasee, unul pentru copii (până în 13 ani) şi unul pentru juniori şi adulţi, Asociaţia Bistritz Racing pregătind un fond de premiere de 5.000 de lei, la care se adaugă produse şi vouchere.

Pe lângă concursuri, cei prezenţi vor avea ocazia să testeze noile modele de biciclete de la Pegas, iar la sfârşitul programului Levente Ianosi, ambasadorul mobilităţii, ne va face o demonstraţie de trial”, transmit organizatorii.
Concursul „Bistritz XCO” va avea loc în zilele de 21 şi 22 octombrie, înscrierile făcându-se pe site-ul http://site.bistritzbikeshop.ro/index.php/events.
Pentru copii înscrierea este gratuită, participarea acestora fiind condiţionată de prezenţa a cel puţin unui părinte sau tutore legal. Pentru celelalte categorii se percepe o taxă de înscriere de 40 de lei, care trebuie plătită până în data de 19 octombrie (detalii, pe site-ul amintit). Minorii neînsoţiţi (alţii decât cei din categoria „copii”) trebuie să prezinte o declaraţie pe propria răspundere completată de un părinte şi legalizată.

Program

Sâmbătă, 21 octombrie:
10.00-16.00 - confirmarea înscrişilor şi ridicarea pachetelor de concurs (tricou tehnic primii 100 de înscrişi, număr de concurs, cip şi voucher de reducere Bistritz Bike Shop)
10.00-14.00 - antrenamente XCO
11.00–14.00 - concurs ciclism pentru copii (pe terenul sintetic)
12.00–16.00 - test biciclete Pegas
14.00 - demo trial Levente Ianosi
14.30 - premiere copii
18.00 - proiecţie video „CND #2 Dorna Xtrem”

Duminică, 22 octombrie :
10.00-11.00 - confirmarea înscrişilor şi ridicarea pachetelor de concurs
12.00 - start cat. Juniori Feminin 14-18 ani, Juniori Masculin 14-18 ani şi Feminin peste 19 ani
14.00 - start toate categoriile de vârstă masculin
16.00 - premiere şi extragere tombolă bicicletă Pegas
 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close