Electrician în stare gravă, după ce a căzut odată cu stâlpul la care lucra, în Cormaia

-A A +A


Electrician în stare gravă, după ce a căzut odată cu stâlpul la care lucra, în Cormaia
După-amiaza zilei de marţi a venit cu necaz pentru Lenuţ M., un electrician în vârstă de 32 de ani, domiciliat în comuna Feldru. Tânărul, angajat la o societate privată bistriţeană, efectua lucrări de reparaţii la reţeaua electrică din satul sângeorzan Cormaia, însă șubredul stâlp de lemn la a cărui dezafectare (în vederea înlocuirii cu unul de beton) lucra s-a rupt și a căzut. Ancorat în centura de siguranţă, electricianul a urmat traiectoria stâlpului din lemn, astfel că omul a căzut de la o înălţime de circa 6 metri. Alarma a fost dată în jurul orei 12.45, la faţa locului ajungând paramedicii SMURD Sângeorz-Băi. Cu dureri la respiraţie și traumatisme la torace și bazin, rănitului i-a fost acordat primul ajutor, după care ambulanţa l-a dus până la Ilva Mică, acolo unde a fost transbordat în Terapia Intensivă Mobilă, cu destinaţia Spitalul Judeţean de Urgenţă din Bistriţa. Poliţiștii și reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă au demarat o anchetă.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close