„Albumul” Virginiei Brănescu

-A A +A

„Albumul” Virginiei Brănescu
Scriitoarea şi pictoriţa Virginia Brănescu continuă să-şi surprindă admiratorii cu creativitatea-i neobosită, aşezată în texte scrise şi lucrări plastice. „Albumul” este o carte nu demult apărută, editată de Nosa Nostra în frumoase condiţii grafice, altfel cerute de structura specială a volumului, care include şi reproduceri după lucrări de plastică realizate în diverse tehnici. Este o carte de suflet a autoarei, care cuprinde poezii dedicate prietenilor, epigrame, portrete ale unor scriitori din grupările pe care le frecventează. Textele autoarei sunt infuzate de o sensibilitate din registrul tradiţional, cultivând pentru colegii de scris, de pictură, o atmosferă pozitivă de prietenie și cordialitate, izvorâte din modul de a fi al Virginiei Brănescu și nu dintr-un calcul sau dintr-o oportunitate vizată. Astfel se explică generozitatea textelor și a portretelor cu drag dăruite colegilor. Îi amintim pe artiștii: Florin Piersic, Victoria Fătu Nalaţiu, Vasile Găurean, Al. Misiuga, Nicolae Vrăsmaș, Melania Cuc, Menuţ Maximinian, Elena M. Cîmpan, Cornel Cotuţiu, Gheorghe Toxin, Mariana Moldovan, Gheorghe Mizgan și alţii. Autoarea inserează și texte dedicate unor membri ai familiei sau chiar domniei sale, la împlinirea a 89 de ani. În poezia „Inimii mele”, autoarea scrie: „Bătut-ai o viaţă întreagă/ La bine și la rău vibrând / Și/ai tresărit la orice gând/ Cu mine-n alianţă dragă/ (...) Dar astăzi, calea ne desparte,/ Căci viaţa nu-mi mai dă prinos/ Rămâi cu darurile-n carte/ Și nu uita Să scrii frumos”. Este acest ultim vers o veritabilă profesiune de credinţă, exprimată duios, miraculos, în pragul a 90 de ani de viaţă, longevitate dăruită numai celor tari, cum spune Scriptura. 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close