|

Tehnologie

Legea lui Benford sau când statistica şi ştiinţa calculatoarelor devin instrumente de luptă împotriva corupţiei

-A A +A

Legea lui Benford sau când statistica şi ştiinţa calculatoarelor devin instrumente de luptă împotriva corupţiei
În toamna lui 2015, cineva din mediul academic românesc m-a întrebat dacă pot indica vreun domeniu de cercetare ştiinţifică în care România poate să aducă pe plan mondial un aport important şi inovator. Întrebarea lui a venit în contextul mai larg al unei discuţii pe care o aveam de ceva vreme despre nevoia de teme prioritare realiste pentru cercetarea ştiinţifică din ţară (deoarece copierea mot-a-mot a celor americane nu este neapărat o soluţie bună, dat fiind specificul diferit al celor două ţări), despre mărimea bugetului necesar cercetării ştiinţifice şi felul în care acest buget trebuie alocat diferitelor arii de studiu. O discuţie serioasă şi responsabilă pe tema asta nu o epuizezi în zece-douăzeci de minute, dar i-am răspuns că dacă ar fi să aleg un singur domeniu, acela ar fi studiul mecanismelor prin care apare, evoluează şi se propagă corupţia, bineînţeles cu scopul de a crea mijloacele moderne, ale secolului XXI, pentru combaterea ei. Această cercetare nu numai că este necesară (cum să învingi corupţia dacă nu eşti mai specialist decât vinovaţii?), dar s-ar şi autofinanţa. Statul american Georgia a cumpărat cu 3 milioane de dolari un instrument software pentru detectarea fraudelor şi a recuperat în primul an 25 de milioane de dolari fraudaţi.
În acest moment, lupta împotriva corupţiei este dusă mai ales de justiţie, precum şi de un număr mic de ziarişti, care prin aceasta şi-au croit o audienţă şi o carieră. Însă ceea ce apare în mass-media legat de mijloacele de luptă anticorupţie îmi aduce mai degrabă aminte de serialele italiene din copilărie (de comisarul Cattani, în „Caracatiţa”): procurori, maşini negre cu girofar, cătuşe. Bineînţeles, procurorii şi cătuşele sunt necesare, dar mi se pare mult prea puţin, prea lent şi prea ineficient acest sistem, considerând repeziciunea şi creativitatea cu care corupţia şi înşelătoria evoluează şi se transformă în zilele noastre (uneori luând forme aparent nevinovate, cum ar fi mierea făcută din zahăr şi vândută ca miere de salcâm turiştilor, inclusiv mie, la marginea şoselei; pare inofensiv, dar face parte din aceeaşi categorie de înşelătorii cu produse contrafăcute ca şi papucii Nike Air Yeezy şi ceasurile Rolex pe care le cumperi la colţ de stradă).
Realitatea digitală în care trăim produce o urmă electronică pentru (mai) toate activităţile umane, inclusiv cele de corupţie. Bineînţeles, există peste tot baze de date cu tranzacţiile bancare, licitaţiile făcute, contractele comerciale, bilanţurile contabile ale firmelor, salariile angajaţilor, achiziţiile făcute, impozitele plătite, practic cu orice tranzacţie financiară, cu orice venit al unei firme sau persoane fizice. Interesant este însă - şi acum intervine ştiinţa - că în mod normal sumele implicate în tranzacţiile financiare nu sunt aleatorii, dimpotrivă, există o distribuţie statistică precisă specifică unui mediu economic sănătos, necorupt. Sau, spus pe româneşte: un mediu economic sănătos are o amprentă statistică diferită de cea a unui mediu corupt. Asta este adevărat fie că vorbim de un mic atelier auto, fie de întreaga economie. De exemplu, legea lui Benford descrie probabilitatea cu care o anumită cifră apare pe prima poziţie în sumele raportate, asta dacă nu există intervenţii exterioare (corupţie sau manipularea datelor): astfel, întotdeauna cifra 1 ar trebui să apară în 30 la sută din cazuri ca primă cifră a sumelor raportate, cifra 2 - în 17,6 la sută din cazuri şi, cel mai puţin, cifra 9 - în 4,6 al sută din cazuri. Dacă aceste probabilităţi nu apar în mod natural în sumele raportate, înseamnă că, probabil, s-a produs o ilegalitate.
Există extensii ale legii lui Benford pentru situaţii mai complicate: distribuţia statistică a primelor două cifre ale sumelor raportate, distribuţia statistică a diferenţelor dintre sumele raportate şi multe alte tipare. Sau, spus pe scurt: distribuţiile statistice ale valorilor din facturile de curent, sumele licitate, valoarea contractelor câştigate etc. nu sunt întâmplătoare, ci sunt rezultatul unor procese naturale precise. Astfel, când corupi sau manipulezi aceste procese naturale, forma distribuţiilor statistice se schimbă şi ea, iar schimbările sunt imposibil de corectat sau ascuns în volumul de date. Este ca şi atunci când îţi apare o eczemă pe frunte: un milion de alifii nu o acoperă complet, o urmă rămâne. Doar că, în cazul corupţiei, procurorii şi ziariştii nu sunt suficienţi, pentru că ei nu au pregătirea necesară. Este nevoie şi de sociologi, statisticieni şi ingineri software care să conceapă şi să implementeze instrumentele software moderne de luptă împotriva corupţiei. Iar pentru asta, este nevoie de cercetare ştiinţifică şi de expertiză profesională serioasă, pentru că astfel de instrumente inovatoare nu se creeaza singure. Totuşi, banii necesari cercetării nu ar fi aruncaţi în vânt.
Noi nu avem la această oră un centru naţional de cercetare a problemelor legate de corupţie (sau, dacă-l avem, este aşa de nepopularizat, încât eu nu l-am găsit pe internet şi nici nu i-am găsit publicaţiile). Interesant, Ungaria are unul, peste care am dat la prima căutare: Corruption Research Center Budapest (www.crcb.eu). Nu pretind că l-am studiat atent, dar m-am uitat peste câteva dintre rapoartele lor de cercetare. Mi s-au părut studii laborioase şi documentate, ce folosesc metode netriviale de prelucrare a datelor şi analiză statistică. Pe pagina centrului, nu am găsit vreun software care să fie disponibil populaţiei, astfel încât oricine să poata face (cu datele publice accesibile) propriile analize privind existenţa corupţiei în diferite instituţii locale (să zicem, să verifice dacă fondurile unei primării s-au cheltuit legal, prin urmare dacă sumele corespund distribuţiilor naturale pe care te-ai aştepta să le vezi pentru mediile fără corupţie). De asemenea, am fost surprins să văd că studiile lor folosesc date din Italia, ceea ce mă face să speculez că poate nu au avut datele necesare culese din Ungaria (deşi alte grafice se referă la corupţia din Ungaria). Totuşi, este un mare pas înainte însăşi existenţa centrului de cercetare şi a unui grup de oameni pregătiţi în tehnici sofisticate. Alte ţări au creat instrumente mai simple: în Rusia s-au construit aplicaţii pentru smartphone care permit raportarea, contabilizarea şi afişarea pe o hartă a cazurilor raportate de corupţie (http://www.againstcorruption.eu/articles/iphone-application-launched-to-...). În India, Maroc, Lituania, Kenia, Indonezia şi Macedonia există pagini de web asemănătoare. În general, există un consens asupra faptului că lupta împotriva corupţiei nu este doar responsabilitatea justiţiei şi a ziariştilor, dimpotrivă, ea implică un larg efort în detectarea, prevenirea şi educaţia pentru combaterea ei.
Algoritmii software folosiţi pentru detectarea activităţilor de fraudă şi corupţie implementează de la proceduri foarte simple până la mecanisme laborioase pentru detectarea tendinţelor şi tiparelor neobişnuite. De exemplu, un algoritm simplu poate verifica automat dacă proprietarul unei firme are domiciliu stabil (vezi cazul devenit clasic al firmelor de căpuşat înregistrate pe numele unor oameni ai străzii) sau dacă o maşină este folosită în mod curent în ţara unde este înregistrată (în SUA, este considerată fraudă folosirea curentă a maşinii în alt stat decât cel unde plăteşti asigurarea obligatorie). Astfel de reguli şi corelaţii sunt uşor de verificat, pentru că diversele baze de date pot fi uşor integrate şi accesate prin internet. Algoritmii software mai elaboraţi pot urmări prezenţa unor metode cunoscute de corupţie sau metamorfozarea lor în mijloace noi de corupţie, cum ar fi diversele metode de supralicitare a contractelor cu statul. Literatura de specialitate menţionează trei tipuri de astfel de metode de supralicitare: abţinerea unora de la participarea la licitaţii - pentru a evita competiţia, licitarea necompetitivă - când cineva cere intenţionat o sumă exorbitantă, licitarea comună - în care un grup de concurenţi se înţeleg să liciteze împreună. Toate cele trei tipuri de corupţie produc preţuri umflate, prin eliminarea competiţiei.
La final, vreau doar să spun că sugestia mea privind nevoia cercetării ştiintifice axate pe studiul combaterii corupţiei a fost luată drept o glumă bună. În fond, ce înţeleg eu din realitatea din ţară? Doar trăiesc în America de atâta vreme. Însă realitatea tristă este că metodele de corupţie par să evolueze şi să se perfecţioneze mai rapid decât cele de luptă împotriva ei. Nu neg, instrumentele software nu sunt perfecte. Au un mare dezavantaj: chiar dacă le ai, nu produc întotdeauna rezultate, mai ales atunci când sunt ţinute în sertar.
Ne oprim aici şi vom continua săptămâna viitoare cu o altă pastilă de high tech.

Alex Doboli


Alex Doboli este profesor universitar doctor în Departamentul „Electrical and Computer Engineering”, Stony Brook University, The State University of New York, SUA. Este autorul unei cărţi şi a peste 150 de articole ştiinţifice. A îndrumat 14 teze de doctorat în ingineria calculatoarelor. Foştii săi doctoranzi lucrează în companii cunoscute din high tech, între care IBM, Google, ARM şi Cadence.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close