Euro se întoarce la 4,59 lei

-A A +A

Euro se întoarce la 4,59 lei
Scăderea, marţi, a cotaţiilor euro până la un minim de 4,567 lei a declanșat marcările de profit, astfel că leul a revenit pe depreciere.
Cursul euro a urcat de la 4,5729 lei, minimul ultimelor două luni, la 4,5854 lei. Primele semne de depreciere au apărut marţi după-amiază, astfel că deschiderea s-a realizat miercuri la 4,586 lei, tranzacţiile realizându-se între 4,585 și 4,593 lei. Cotaţiile de la ora 14.00 erau de 4,585 – 4,588 lei.
Media dolarului american a urcat ușor, de la 3,8803 la 3,8831 lei, cotaţiile din piaţa valutară coborând până la 4,872 lei, maximul fiind de 3,888 lei.
Moneda elveţiană se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,15 – 1,154 franci/euro, valori apropiate de cele de marţi. Astfel, cursul a crescut de la 3,9728 la 3,9826 lei, în concordanţă cu aprecierea euro.
Creșterea accizelor la carburanţi a avut ca efect amplificarea ratei anuale a inflaţiei, care a urcat luna trecută la 1,77%, cel mai înalt nivel din noiembrie 2013, după ce în august ea fusese 1,2%.
BNR estimează că inflaţia va urca la finalul acestui an la 1,9%, plasându-se în culoarul ţintit de banca centrală, de 2,5%, plus/minus 1 punct procentual.
Acesta a fost unul dintre motivele care au declanșat creșterea dobanzilor interbancare. Miercuri, indicele ROBOR la trei luni stagna la 1,78%, iar cel la șase luni a urcat la 1,92%.
Presiunea pe dobânzi s-ar putea menţine, în momentul în care Finanţele vor dori să schimbe miliardul de euro obţinut în urma unei emisiuni de obligaţiuni lansate pe pieţele internaţionale, care are o maturitate de zece ani. Emisiunea a fost plasată la un randament de 2,114%, faţă de nivelul de 2,411% înregistrat la lansarea iniţială din luna aprilie.
Perechea euro/dolar se tranzacţiona la 1,1795 – 1,1845 dolari. Stabilitatea se datora faptului că investitorii așteptau publicarea minutei ședinţei Comitetului de politică monetară al Rezervei Federale americane, desfășurată luna trecută.
Sunt folosite date și informaţii disponibile până la ora 14.00.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close