|

Un ardelean la New York

Sărăcia este peste tot la fel (sau cum arată sărăcia în zona Munţilor Apalaşi din America)

-A A +A

Sărăcia este peste tot la fel (sau cum arată sărăcia în zona Munţilor Apalaşi din America)
 Articolul de astăzi este despre „o analiză sociologică a unei anumite populaţii albe, dezavantajate (din Statele Unite, nota mea), care a contribuit la accentuarea rebeliunii politice (faţă de valorile tradiţionale, nota mea), în particular la ascensiunea lui Donald J. Trump”. Aşa a descris Jennifer Senior, în articolul ei din 10 august 2016 din ziarul New Tork Times, cartea lui J.D. Vance „Hillbilly Elegy: A Memoir of a Family and Culture in Crisis”. Cartea este foarte populară nu doar în Statele Unite, dar şi în Europa: de şaizeci şi şase de săptămâni este pe lista de bestselleruri publicată de New York Times; a fost pe primul loc de câteva ori, în prezent este pe locul şapte şi era pe locul trei la mijlocul lui august în lista bestsellerurilor publicată de revista germană Der Spiegel.

 Autorul s-a născut în statul Ohio şi a crescut – după cum a sumarizat un raport al Brooking Institution - „într-o comunitate rurală săracă, împânzită de droguri şi instabilitate”. Totuşi, a reuşit să învingă greutăţile: a absolvit reputata universitate Ohio State din oraşul Columbus, după care a studiat dreptul la celebra universitate Yale. Înainte să prezint cartea, vreau să precizez că termenul „hillbilly” are uneori înţeles ofensator şi se referă la populaţia rurală din regiunea Munţilor Apalaşi, poate cea mai săracă regiune a Statelor Unite. Familia autorului se trage din populaţia rurală de „hillbilly”.

 Cartea este o autobiografie. De aceea, pentru a-i păstra autenticitatea şi pasiunea, am să prezint fragmente care mi s-au părut reprezentative. Fragmentele alese le-am grupat în funcţie de problema pe care o tratează şi ele nu apar neapărat în aceeaşi ordine ca în carte. Unele opinii ale autorului sunt controversate şi nu reflectă neapărat părerile tuturor. Totuşi, cartea vibrează de onestitate, autorul povestind „fără perdea” episoade foarte dificile şi dureroase din copilăria sa.

 Despre populaţia din zona Munţilor Apalaşi. Natura este extrem de frumoasă (munţi, păduri, râuri), dar împânzită de gunoaiele aruncate peste tot. Destui oameni muncesc din greu, mulţi dintre ei în mina, alţii însă sunt total dezinteresaţi de muncă şi trăiesc din ajutorul social. Unii folosesc ajutorul social pentru a cumpăra băuturi carbogazoase pe care apoi le revând ca să-şi cumpere băutură şi droguri. Mulţi au dantura cariată de la băuturile cu zahăr, însuşi autorul primind la doar nouă luni de la mama sa o sticlă de Pepsi, în loc de o sticlă cu lapte. Autorul spune că procentul populaţiei albe care trăieşte în zonele sărace creşte mai rapid decât în cazul altor etnii: 25 la sută dintre copii trăiau în 1970 în zone unde cel puţin 10 la sută din populaţie era săracă, dar procentul a crescut la 40 la sută în anul 2000. Astfel, nu-i de mirare că destui oameni au decis să părăsească zona săracă a Munţilor Apalaşi unde s-au născut, mutându-se în statele mai bogate de la nord. Există, totuşi, resentimente între cei rămaşi şi cei plecaţi: cei rămaşi în zona Apalaşilor îi consideră pe „emigranţi” ca fiind „prea mari pentru izmenele lor”, adică aroganţi, pentru că se consideră superiori lor.

 Pornind de la concluziile unor studii sociologice, autorul susţine că oamenii din zona Apalaşilor şi-au format tăria mentală în faţa greutăţilor mai ales refuzând a se gândi la ele şi, în schimb, concentrându-se pe dorinţe (unele imposibile) sau pe explicaţii şi justificări prin care încearcă să se împace cu situaţia lor dificilă. Autorul crede că rezultatul acestei denaturări a realităţii este incapacitatea lor de a se analiza în mod onest. În timp, oamenii au învăţat să nu aştepte vreun ajutor de la cineva.

 Despre relaţiile în familie. Relaţiile în familie pot fi brutale, cu certuri, beţii şi violenţe fizice. J.D. Vance povesteşte o întâmplare cu bunica sa, care şi-a pierdut cumpătul pentru că soţul ei (adică bunicul lui) venea acasă mereu beat, aşa că a turnat benzină pe el şi i-a dat foc. Spre norocul său, bunicul a scăpat fără răni grave, pentru că cineva a avut un stingător la îndemână. Nici părinţii autorului nu au avut o viaţă mai liniştită: desele certuri erau produse mai ales de lipsa banilor, deşi, paradoxal, veniturile lor depăşeau o sută de mii de dolari pe an. Chiar şi aşa, banii nu erau suficienţi să acopere toate excentricităţile şi mofturile lor, de genul maşini de lux, camionete scumpe şi bazine de înot. Sau, cum îi plăcea tatălui meu să spună: poţi să câştigi 1 milion pe lună, tot sărac rămâi dacă îi cheltuieşti pe toţi. Discuţiile între părinţi, spune autorul, erau pe ton răstit, întotdeauna jignind partenerul, iar ca şi cum asta nu era suficient, urmau pumnii şi palmele. O altă întâmplare ruşinoasă a fost atunci când mama sa, acoperită doar cu un prosop, s-a răstit la o verişoară în faţa casei, s-o audă toţi vecinii, zicându-i că singurul motiv pentru care verişoara o ajuta ar fi acela că vrea să facă dragoste cu ea (verişoara era lesbiană, dar ţinea faptul secret). În final, părinţii săi au divorţat, mama a trecut prin alte cinci-şase căsătorii, a devenit dependentă de droguri şi a ajuns să trăiască pe stradă.

 Situaţia tensionată de acasă a lăsat traume emoţionale adânci asupra copiilor. Astfel, J.D. Vance mărturiseşte că şi în ziua de azi, deşi a absolvit Yale şi este avocat şi scriitor de succes, se tensionează şi simte o durere în stomac atunci când lumea se ceartă. Alte traume psihologice ale sale includ mania, iritarea şi agresivitatea.

 Despre politică şi politicieni. Bunicii autorului au fost democraţi convinşi. Între timp, s-a produs o schimbare ciudată în privinţa preferinţelor politice. Studiile arată că faţă de anul 2000, a crescut probabilitatea ca cineva care este ultra-sărac să fie în acelaşi timp alb, născut în Statele Unite, absolvent de liceu sau de facultate, proprietar de casă şi să nu primească ajutor social. Valoarea scăzândă a caselor i-a blocat pe oameni în zonele sărace, cu hemoragie de joburi, pentru că ei ar pierde mult prea mulţi bani dacă şi-ar vinde acum casa la preţ mic, ca să se mute.

 În acest context, începând de prin anii 1970, populaţia săracă din sud, inclusiv din Munţii Apalaşi, s-a simţit trădată de politicienii democraţi, pentru că programele de ajutor social promovate de ei au făcut ca cei fără job şi cu ajutor social să ajungă să trăiască mai bine decât cei săraci, dar care îşi câştigă totuşi banii prin muncă. Autorul povesteşte despre vecini ai bunicilor săi, care din ajutorul social îşi cumpărau carne scumpă de grătar şi telefoane mobile costisitoare, în timp ce bunicii săi, deşi cu job, nu şi le permiteau, pentru că erau prea scumpe. Cei săraci din sud au început să se identifice tot mai puţin cu programele politice ale democraţilor, astfel că, în timp, sudul a ajuns baza de voturi a partidului republican, deşi acesta exprima mai ales interesele celor avuţi.

 Cartea m-a făcut să înţeleg că sărăcia este aceeaşi, că este în Munţii Apalaşi sau în România. Produce acelaşi comportament uman, aceleaşi reacţii, aceleaşi crezuri, aceleaşi probleme si frustrări, aceleaşi traume psihologice pentru copii (deşi copiii din Munţii Apalaşi spun că au avut o copilărie fericită, în ciuda violenţelor din familie). Există aceeaşi inerţie care îi ţine pe oameni blocaţi în sărăcie, deşi uneori există mijloace la îndemâna lor. Polarizarea crescândă în tot mai bogaţi şi tot mai săraci rămâne una dintre provocările vremurilor noastre, pentru care nici Europa şi nici SUA pare că nu au prea multe soluţii. Oricum, cartea lui J.D. Vance merită citită: îţi propune suficiente teme de meditat pe termen lung.

 Şi cu asta, am ajuns la sfârşitul gândului meu. Un weekend plăcut şi ne auzim săptămâna viitoare.

Alex Doboli

 

Aprecierea dvs: - Media: 4 steluţe (5 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close