Răzvan Suma (violoncel) şi Daniel Goiţi (pian) l-au adus pe Beethoven la Bistriţa

-A A +A

Răzvan Suma (violoncel) şi Daniel Goiţi (pian) l-au adus pe Beethoven la Bistriţa
    Dacă citești programul turneului „Vă place Beethoven?”, Bistriţa figurează printre localităţile privilegiate din punct de vedere al manifestărilor muzicale, alese de cei doi protagoniști cu marcă muzicală fără de egal în România și în afara graniţelor ţării. Mai mult, programul recitalurilor „Vă place...?”, care până în prezent numără vreo cinci turnee, nu a ocolit în nici un an Bistriţa. De ce? Ne-a spus, într-o pauză dintre două sonate, chiar Răzvan Suma: pentru că Bistriţa are ceva care ne atrage: publicul, să zicem, atmosfera din timpul recitalurilor și aerul muzical care plutește peste Bistriţa și, nu în ultimul rând, managerul cultural Gavril Ţărmure, pe care, după câte știu eu, nu l-a refuzat nimeni din lumea muzicii niciodată, pentru concerte ori recitaluri în acest oraș.
    Recitalul acestui duet instrumental, la Bistriţa, a încântat și chiar a surprins. Violoncelul lui Răzvan Suma se manifesta pe scenă ca o jucărie mai mare care interpreta un rol foarte serios, pe când Daniel Goiţi părea că privește pe portativ un grup de figurine care inventau jocuri, uneori năstrușnice, la care pianistul zâmbea îngăduitor, surprins și el de gimbușlucurile genialelor piese de joc. Dar toate aceste „scenarii” se simţea că sunt confecţionate de marele compozitor Ludwig van Beethoven. De altfel, Beethoven se autointitula „proprietar de creier”.
    Programul muzical „Vă place Beethoven?” cuprinde trei sonate pentru violoncel și pian, Sonata în la major, op.69, Sonata în do major, op. 102, nr. 1 şi Sonata în re major, op. 102, nr. 2. Pentru a nu greși în evaluări, dăm cuvântul criticului muzical Vlad Văidean, care scrie despre Beethoven ca despre un artist cu valoare muzicală venită din afara lumii pământești:
    Înainte de Beethoven, compozitorii nu erau socotiţi, și nici ei înșiși nu se socoteau, altceva decât niște meseriași îndemânatici, care furnizau o marfă ca oricare alta și cărora noţiuni precum «artă», «artist», «valoare artistică» sau «posteritate» le erau complet străine. În acele vremuri, un patron sau un client i s-ar fi adresat unui compozitor în același mod în care i-ar fi cerut unui tâmplar să-i construiască o masă sau un scaun: «Herr Mozart, aș dori un set de concerte pentru flaut», iar harnicul Mozart s-ar fi pus imediat pe încropit oareșce concerte pentru flaut. Aceasta era menirea cât se poate de pragmatică a compozitorului-artizan – de a lucra la comanda angajatorilor săi. Nu s-a mai pus însă problema ca Beethoven să încerce să cadă de acord cu lumea. Dimpotrivă, el i-a dictat lumii propriile condiţii, instaurând astfel statutul longeviv al compozitorului-artist, care acceptă să lucreze numai la comanda impulsurilor interioare”.
    Finalul Sonatei în re major, op.102, nr.2 este – după cum a mărturisit, cu entuziasm, Răzvan Suma vorbind într-un antract - „o fugă aproape nebună”. E vorba de ultima parte, Allegro fugato.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close