Poetul V. Leac și ecologia tehnico-fantastică

-A A +A

Poetul V. Leac și ecologia tehnico-fantastică
    La Biblioteca Județeană „George Coșbuc” directorul Ioan Pintea a proiectat întâlnirea cu poetul V. Leac. Cu drag am așteptat reîntâlnirea cu Vasile, născut, demult, undeva în jurul Năsăudului, plecat apoi în lumea Aradului, unde a scris de câteva ori că nu va părăsi niciodată dragul de Arad, însă – ce vremuri! – „afacerile” l-au împins de vreo câțiva ani pe V. Leac să descindă în București. Vorba lui Vasile, la un gând serios, nu prea știu cu ce mă ocup, deși păstoresc o galerie de artă. Asta e, dacă în Arad păstorea, într-o librărie, cărți, acum locuiește între viziuni cromatice și tehnici moderne de inginerii artistice... Vasile susține că agreează această nouă ipostază, mai cu seamă că în Capitală chiar a reușit ceea ce urmărea, să se îndepărteze de poezie, de arterele lirice care începuseră să îl sufoce pe ascuns. V. Leac a mai fost la Bistrița, când ne-am întâlnit ultima dată, cu ocazia Concursului național de poezie „George Coșbuc”, fiind laureat cu Marele Premiu „George Coșbuc”. Însă V. Leac de acum nu mai seamănă deloc cu cel pe care l-am întâlnit demult. Am uitat anul, și Vasile l-a uitat.
    Acum am întâlnit un poet meganemulțumit de sine. Ca să-și învingă acest program pe care și la impus – Ce rost are să scrii? De unde până unde atâta lirică? Cuminte procedează poeții brazilieni, total sastisiți de versuri, dar care, în lipsă de altceva, versifică în joacă. De o vreme, V. Leac trăiește cu impresia că de-o viață nu a scris ceea ce a vrut, ciudat, ci altceva.
    Sentimentul pierderii timpului îl îneacă, astăzi, în proiecte ecologice. Nu, nu ca nebunul său prieten din Arad, un apământean, care consumă numai fibre naturale și doarme într-un dulap, pe verticală, declarând că se simte extraodinar și împlinit ca o femeie însărcinată.
    Unul dintre proiectele sale ecologice (și al grupului, el operând în interiorul unui grup liric conspirativ) este acela de a transporta pe șest - în Elveția, de exemplu – semințe de buruieni, care este o faptă penală. Acolo să risipească semințe pe culturile fermierilor, pentru ca apoi să le minitorizeze acestora atitudinile ecologice! În Elveția și alte state Occidentale buruienile au fost eradicate total. Reapariția acestora prin unele zone ar declanșa curate răzmerițe și s-ar implica în aceste incidente chiar guvernele țărilor respective. Occidentalii au eliminat și din vocabular termenul „buruiană”, pe care astăzi o numesc din punct de vedere corect politic „vegetație spontană”. Treabă extrem de serioasă! În Ungaria, CUCUTA a fost declarată pe teritoriul țării „buriana nongrata”. Dacă cucuta este depistată pe terenul vreunui țăran, al vreunui fermier, acela riscă amenzi usturătoare... Și așa mai departe. Din București Leac a efectuat vizite de lucru în Indonezia și Malaezia, „spații care îți pot schimba filozofia de viață în totalitate”.
    Că V. Leac se ocupă de poezia ecologică rezultă și din faptul că de multă vreme își reciclează unele poeme. Cu poeme reciclate a tipărit un nou volum, cu același titlu, „Toți sunt îngrijorați”, apărut acum câțiva ani, volum premiat la diferite manifestări lirice din țară. Așa că volumul „Toți sunt îngrijorați” are două ediții, inconfundabile. V. Leac a semnat cinci volume de poezie. Închegate, vizionare, foarte bine scrise, realist-fantastice, cel mai recent volum explorând teritorii mecanizate cufundate în siliciu. Întâlnirea s-a încheiat cu lecturarea unui poem din fiecare volum.

     

    Votează acum!

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close