|

Oportunităţi pentru viitor, la Romuli

Motto: „Limitele sunt doar produsul minţii noastre”

-A A +A

Oportunităţi pentru viitor, la Romuli
    Un gând, o echipă, fapte și opinii sunt verigile unei inedite activităţi dedicate elevilor Școlii Gimnaziale din Romuli. Invitata noastră specială, domnișoara Maria Magdalena Abodi, stewardesă în cadrul unei renumite companii de aviaţie din Madrid, ne-a deschis noi orizonturi prin ţinuta impecabilă, atitudine și caracter, înţelegând cu toţii că o viaţă de calitate înseamnă implicare, perseverenţă, dăruire, beneficii, drepturi, responsabilităţi.
    Am deslușit împreună tainele unor meserii „la înălţime”, am simulat primul zbor cu avionul cu ajutorul unui scurtmetraj proiectat (protocol prezentat în limbile română, engleză, spaniolă), am aflat „picanterii” din culisele acestui domeniu profesional prin evocarea unor momente alese trăite personal de invitata noastră.
    Întreaga activitate a avut un caracter interactiv, liber, cu extrapolări în viitor ale elevilor. Una dintre întrebările lor a atins o preocupare reală a zilelor noastre: „Această meserie vă permite să aveţi și o viaţă personală, alături de familie?”. Astfel, am înţeles că fiecare profesie are avantaje și dezavantaje, dar cel mai important lucru este să credem în noi, să ne implicăm cu plăcere și dăruire în tot ceea ce întreprindem, pentru că, nu-i așa, „Dăruind, vei dobândi!”.
    Mulţumesc stewardesei Maria Magdalena Abodi, profesorilor dir. Moniţa Narcisa, Buia Ovidiu, Bulz Elena, Dancs Mădălina, Homei Pop Mariana, elevilor care au răspuns afirmativ acestei provocări educative.

    prof. Abodi Melania-Susana

     

    Votează acum!

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close