Despre comunism, spre neuitare, la Biblioteca Județeană

-A A +A

Despre comunism, spre neuitare, la Biblioteca Județeană
    La Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a avut loc marți, de la ora 10.00, evenimentul „Comunismul în România. Represiunea. Rezistența”, organizat cu susținerea Consiliului Judeţean Bistrița-Năsăud, a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România și a Fundației „Konrad Adenauer”.
    Tema activității a fost prezentarea celor mai noi abordări ale studiului represiunii şi rezistenţei anticomuniste, cu scopul de a putea fi înțelese de noile generații. Evenimentul a fost deschis cu colindul „Rugăciune pentru martiriu”, cântat de Cristian Moldovan, Emanuel şi Victorița Alexandra Gavriloaie, după care a urmat alocuțiunea directorului Bibliotecii Judeţene, preotul și scriitorul Ioan Pintea, care a precizat că întâlnirea este una dintre cele mai importante evenimente organizate de instituţia pe care o conduce, cu invitați de excelentă condiție.
    Deschidem și o expoziție extrem de ilustrativă, o mică parte din expoziția primită de la București, și aici trebuie să-i mulțumesc lui Radu Preda, președintele Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului din România, care a fost foarte generos și o parte din expoziție ne-a trimis-o nouă. (...) Astăzi, cei tineri și mai în vârstă pot vedea o istorie terifiantă în imagini. (...) Avem un memorial la Sighet, unde au depus un efort considerabil Ana Blandiana și Romulus Rusan, iată că vom avea în curând și la Gherla un memorial”, a spus Ioan Pintea.
    Ioan Pintea a mai citit textul „Permanența Memoriei, memorialul victimelor rezistenţei şi comunismului de la Sighet”, apoi și-au prezentat cărțile: preotul Vasile Rus - „Martirii din Dealul Crucii” și ,,Gheorghe Pașca, viața și jertfa”, profesorul Viorel Rus - „Rezistența anticomunistă din județul Bistrița-Năsăud” şi profesorul Constantin Totir - „Prigoniții biruitori”, iar protopopul greco-catolic al Bistriței, Ioan Vasile Frișan, a vorbit despre „Credinţa noastră este viaţa noastră”, preluând titlul unei cărți a cardinalului Iuliu Hossu.
    Directorul revistei „Mişcarea Literară”, scriitorul Olimpiu Nuşfelean, a prezentat numărul dedicat lui Romulus Rusan, scriitor care s-a ocupat îndeaproape de Memorialului Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei de la Sighet, editând zeci de cărți ale rezistenței. Alături de expoziția „Comunismul în România. Represiunea. Rezistența”, a fost inaugurată şi o expoziţie de carte și a fost prezentat filmul dezhumării eroilor de la Dealul Crucii de către echipa lui Marius Oprea.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 1 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close