„Trofeul Gheorghe Ola” și „Trofeul Gheorghe Ene”, fazele pe judeţ, sâmbătă şi duminică

-A A +A

„Trofeul Gheorghe Ola” și „Trofeul Gheorghe Ene”, fazele pe judeţ, sâmbătă şi duminică
Se reiau două tradiţionale turnee juvenile anuale, „Trofeul Gheorghe Ola” și „Trofeul Gheorghe Ene”, care în ediţia 2017/2018 demarează la nivel judeţean în perioada 11-12 noiembrie.
În ședinţa de marţi a Comisiei de juniori din cadrul AJF Bistriţa-Năsăud s-a stabilit programul celor două turnee, dedicate fotbaliștilor născuţi în anii 2008, respectiv 2009, competiţii găzduite de sala Liceului cu Program Sportiv.
Astfel, la „Trofeul Gheorghe Ola”, care se adresează jucătorilor născuţi în anul 2008 sau mai tineri, vor participa următoarele formaţii: Ardeal, Olympia, Viitorul și LPS, în timp ce „Trofeul Gheorghe Ene, rezervat copiilor din generaţia 2009, va alinia la start echipele: Transilvania 1, Transilvania 2, Academia Gloria, Ardeal, Viitorul 2, Viitorul 2 și Inter Viișoara.
Echipele câștigătoare se califică în faza imediat următoare la nivel zonal, programată în perioada 1 - 3 decembrie, respectiv 4 - 6 decembrie, acolo unde reprezentantele judeţului Bistriţa-Năsăud vor întâlni campioanele din Cluj, Sălaj, Bihor, Maramureș și Satu Mare, pentru calificarea la etapa finală.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close