Adio, 4,59. Euro a intrat în era 4,6

-A A +A

Adio, 4,59. Euro a intrat în era 4,6
Încăpăţânarea PSD-ALDE de a modifica codul fiscal prin OUG, măsură care a fost criticată atât de sindicate, cât și de asociaţiile patronale, în ceea ce privește, în mod special, trecerea contribuţiilor de la angajator la angajat, a provocat deprecierea instantanee a leului.
Deprecierea leului a început încă de marţi după-amiază, când cotaţiile euro au sărit în piaţa valutară la aproape 4,64 lei. Miercuri deschiderea s-a realizat la 4,632 lei, tranzacţiile realizându-se între 4,62 și 4,635 lei, iar transferurile de la ora 14.00 se efectuau la 4,628 – 4,631 lei. Astfel, cursul mediu a sărit de la 4,5968 la 4,6198 lei.
În aceste condiţii media euro se apropie rapid de maximul istoric de 4,6481 lei, atins în 3 august 2012, atunci când era așteptat referendumul de suspendare a fostul președinte Traian Băsescu.
Deteriorarea mediului economic a fost provocată de majorările salariilor bugetarilor și a pensiilor, care a secătuit bugetul de stat, dar și impredictibilitatea mediului fiscal, care a dus la stoparea multor investiţii străine în România. Acestea vor pune BNR în situaţia de a alege între a apăra cursul sau de a menţine dobânzile la un nivel sustenabil pentru populaţie, în condiţiile în care creditele în lei reprezintă peste 60% în cazul celor imobiliare.
Anunţul făcut de guvernatorul BNR conform căruia inflaţia va crește în prima parte a anului viitor lasă de înţeles că se va alege varianta temperării dobânzilor. O creștere a cursului va sprijini exportatorii și va limita importurile, în condiţiile majorării constante a deficitului comercial.
Cursul dolarului american a urcat de la 3,9746 la 3,9810 lei, maxim al ultimelor patru luni, în timp ce cotaţiile din piaţa valutară fluctuau între 3,981 și 3,998 lei, după ce marţi seară au atins un vârf de 4,007 lei.
Moneda elveţiană se tranzacţiona pe pieţele internaţionale în culoarul 1,158 – 1,16 franci/euro, astfel că media ei a urcat de la 3,9742 la 3,9869 lei. Perechea euro/dolar era stabilă, fluctuaţiile de pe pieţele internaţionale rezumându-se la 1,1585 – 1,1611 dolari, după deprecierea de marţi până la 1,1554 dolari. Scăderea monedei americane s-a datorat analizelor care sugereza posibilitatea ca Senatul SUA să amâne, timp de un an, punerea în aplicare a reducerilor fiscale propuse de președintele Donald Trump.
Sunt folosite date și informaţii disponibile până la ora 14.00.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close