|

Un ardelean la New York

Rătăciţi în hăţişul traducerii sau o porţie de „gogonate” din producţia acestui an

-A A +A

Rătăciţi în hăţişul traducerii sau o porţie de „gogonate” din producţia acestui an
În cartea sa despre globalizare, Thomas Friedman prezintă o scurtă listă de sloganuri comice rezultate în urma traducerii unor reclame populare americane. Astfel, Coca-Cola a fost tradus în chineză ca „iapa umplută cu ceară”, reclama „Got milk?” (nota redacţiei: slogan al unei campanii americane de încurajare a consumului de lapte de vacă) a devenit în Mexic „alăptezi?”, „Finger lickin' good” a lui KFC (n.r. - bun să te lingi pe degete) s-a transformat în China în „îţi mâncăm degetele”, „Come alive with Pepsi” (induce ideea că Pepsi te faci să fii plin de viaţă) a devenit „Pepsi îţi readuce strămoşii din morţi”, sloganul „It takes a tough man to make a tender chicken” (n.r. - e nevoie de un bărbat puternic ca să iasă un pui fraged; parte a unei campanii de promovare a unei companii care se ocupă cu creşterea găinilor) a fost tradus în Mexic ca „ai nevoie de un bărbat potent să lase găina gravidă”, „Turn it loose” (n.r. - de la a elibera, a da frâu liber) s-a metamorfozat în Spania în „Berea îţi dă diaree”, iar „Schweppes tonic water” (n.r. - apă tonică) a devenit în Italia „Schweppes, apă de toaletă”. Comic, nu-i aşa?
Cred că ne este clar tuturor că erori grave se produc, unele comice, altele nu chiar, atunci când traducem cuvintele mot-a-mot, după ureche, fără să cunoaştem prea bine ceea ce traducem (Americanii numesc situaţia „Lost in translation”. Există şi un film drăguţ cu titlul acesta, cu Bill Murray şi Scarlett Johanssen în rolurile principale.) Astfel de „gogonate” se pot întâmpla oricui, chiar şi la case mai mari. Astfel, cândva anul acesta, într-un eseu despre corectitudinea politică (dacă ţin bine minte), Andrei Pleşu scria pe blogul său la ziarul „Adevărul” că în SUA nu se mai spune „blacktable” tablei din sala de clasă, că sună rasist, ci „chalktable”, iar poliţistul nu mai este „policeman”, ci „policeworker”. Oare, chiar aşa? Păi, să precizez că „table” în engleză înseamnă masă şi nu tablă, ca-n română, astfel că „blacktable” - deşi nu am auzit niciodată cuvântul acesta şi, oricum, s-ar scrie „black table” - înseamnă masă neagră şi nu tablă neagră, cum sugerează Andrei Pleşu. Şi da, spunem „blackboard” la cea din clase sau la portalul pentru evidenţa studenţilor, deşi avem de obicei „whiteboard” în sălile universităţii. Iar poliţistului nu-i spunem „policeman”, cum sugerează dl Pleşu, şi în nici un caz „policeworker”, ci „officer”.
Trecând de la creatorii de opinie naţională la cei de opinie regională, o ziaristă populară de la un ziar local comenta recent pe pagina sa de Facebook că preşedintele John F. Kennedy (JFK) a plagiat celebra sa frază: „Ask not what your country can do for you. Ask what you can do for your country” (n.r. - Nu întreba ce poate să facă ţara ta pentru tine. Întreabă ce poţi să faci tu pentru ţara ta), copiind-o de la poetul libanez Khalil Gibran, care s-a adresat în 1925, într-o scrisoare către politicieni, astfel: „Are you a politician asking what your country can do for you or a zealous one asking what you can do for your country? If you are the first, then you are a parasite; if the second, then you are an oasis in the desert” (n.r. - Eşti un politician care întreabă ce poate să facă ţara pentru tine sau unul vrednic care întreabă ce poţi să faci tu pentru ţara ta? Dacă eşti din prima categorie, atunci eşti un parazit; dacă eşti din a doua, atunci eşti o oază în deşert). Ca şi argument pentru plagiatul lui JFK, ziarista indica o postare obscură, care concluzionează sec că „Politicienii americani sunt recunoscuţi pentru plagiatul unor fraze celebre spuse de alţii”. Iar cititorii postării pe FB înghit găluşca, unii bucurosi că au aflat ceva picant şi nou... (Nu contează cine este persoana. Este doar un exemplu arbitrar, căci astfel de erori se produc cotidian, cam peste tot).
Mărturisesc că sunt foarte uimit să văd că lumea încă înghite „gogonele” ieftine pentru că nu şi-a format reflexul să verifice, mai ales când este vorba de afirmaţii spectaculoase (chiar şi atunci când sunt postate pe banalul FB). În cazul de faţă, există numeroase studii istorice despre discursul lui JFK (de unde vine fraza cu pricina), despre cum a fost creat, câte propoziţii a scris de fapt JFK, cine i-au fost colaboratorii etc. Astfel, biografii lui JFK susţin că fraza are legătură cu o vorbă a directorului şcolii sale. Directorul avea obiceiul să spună: „Ask not what Choate (numele şcolii, nota redacţiei) does for you, but what you can do for Choate” (cam la fel cum dirigintele meu avea vorba preferată cu „nevoia de a ne educa bine, ca să nu fim precum uriaşul cu picioarele de lut”). Fraza aceasta apare scrisă şi într-o agendă a lui JFK din anii săi de liceu. Astfel, ceea ce ziarista susţine public că este un plagiat este în realitate pur şi simplu impactul pe care un educator cu influenţă l-a avut asupra unuia dintre elevii săi, care apoi a ajuns preşedintele SUA.
Pe la începutul anului, am aflat, tot dintr-o postare Facebook, apoi întărită de reacţiile cititorilor, că sunt un barbar la pătrat: pe de-o parte fac parte din inculta diasporă din America, pe de altă parte îmi plac manelele (nu toate). S-a ajuns la concluzia asta definitivă atunci când Florin Salam a fost prins pe aeroportul JFK cu o sută de mii de dolari, sumă ce, evident, se explică doar prin gusturile nerafinate ale tuturor celor care trăim în SUA. Dezbaterile intense cu cititorii au condus la concluzia că, cu sau fără dragostea noastră pentru manea, noi, ăştia originari din România şi care trăim acum în SUA, suntem cei mai cei, foarte, foarte etc., analiza terminându-se cu un potpuriu din tradiţionalele jigniri pe care ştim să le enunţăm aşa de bine, mai ales pe Internet, când nu ne ştie lumea. În apărarea mea, ţin să precizez că eu mi-am descoperit pasiunea pentru manele imediat după armată, deci cu mult înainte ca ele să devină o moda şi motiv de dispreţ. Maică-mea, la fel, pasionată şi ea, avea o casetă cu Romica Puceanu. Mi-a plăcut Romica enorm. O altă favorită de-a mea era o manea despre armată, ceva de genul „fac târâş pe coate toată ziua până la liberare”. Interpreta o „zicea” foarte bine, pe de altă parte textul este extrem de comic (mă vedeam deja pe câmpul de instrucţie), în fine, întreb: Ce alta muzică se potriveşte mai bine cu atmosfera tembelă din armată, dacă nu o manea? Nu este oare maneaua cea mai potrivită muzică pentru situaţii absurde? Când lucrurile merg din lac în puţ, ce-ţi trece prin minte să asculţi? Poate "Gotterdammerung"?
Şi, desigur, nu pot încheia fără să mă refer la o postare apărută în România imediat după prezentarea preşedintelui Trump. Răspunsurile mele la erorile din postare sunt pe baza articolelor din The Atlantic, un ziar puţin de stânga din Boston, CNN şi The New York Times (deci, nici unul nu este pro-Trump) (iarăşi, autorul nu contează, pentru că exemplul ales este arbitrar; el este doar o mostră de interpretări cu greşeli grave şi nu este nici pe departe singurul de acest gen):
Afirmaţie (în Romania): „Sub pretextul că «menţine în afara Statelor Unite teroriştii islamişti radicali», preşedintele (Trump, nota mea) a blocat intrarea pe teritoriul Statelor Unite a cetăţenilor din şapte ţări musulmane: Irak, Iran, Libia, Somalia, Sudan, Siria şi Yemen”.
Realitate (în SUA): Lista celor şapte state nu a fost creată de preşedintele Trump, ci de administraţia Obama, ca parte din Visa Waiver Program. Lista există cel puţin din 2015. Nu am găsit detalii de ce administraţia Obama a ales tocmai cele şapte ţări, dar CNN a explicat că unele ţări (de exemplu, Iran) nu au legături diplomatice cu SUA, prin urmare nu oferă informaţiile necesare pentru verificarea celor care aplică pentru vize în SUA.
Afirmaţie (în România): „Omul (adică, preşedintele Trump, nota mea) de care depinde soarta planetei nu înţelege flagelul terorismului”.
Realitate (în SUA): Eventual propoziţia ar trebui reformulată ca „echipele de oameni/structurile politice de care...”.
Realitatea arată că multe dintre deciziile luate de-a lungul anilor - de democrati şi republicani - au produs rezultate negative, contrar la ce s-a dorit. De aceea, este exagerat să spui că preşedintele Trump, şi doar Trump, nu înţelege flagelul terorismului.
Afirmaţie (în România): „Singura grijă a lui Donald J. Trump a fost, probabil, ca nici una dintre cele şapte ţări să nu aibă contracte comerciale cu America”.
Realitate (în SUA): După cum am spus, lista a fost concepută de administraţia Obama. Nu am văzut nici un articol credibil care să arate că într-adevăr alegerea s-a făcut pe motive comerciale.
Afirmaţie (în România): „Arabia Saudită sau Emiratele, de exemplu, nu sunt pe lista statelor restricţionate. Poate fiindcă cetăţenii lor valoarează proporţional cu contractele economice pe care preşedintele personal sau ţara sa le au şi le vor avea cu acestea”.
Realitate (în SUA): Vezi răspunsul anterior.
Afirmaţie (în România): „Cine l-a învăţat pe Donald Trump, în campania electorală, să declare că «Obama a întemeiat ISIS» nu i-a spus tot”.
Realitate (în SUA): Există multe opinii argumentate că ISIS s-a dezvoltat în spaţiul vidului de putere creat după retragerea trupelor americane din Irak. Nu este o teză nouă. Mulţi generali americani consideră că decizia administraţiei Obama a fost prematură, deşi propunerea lui de a retrage armata făcea parte din programul cu care a câştigat alegerile şi destui oameni erau obosiţi de atâţia ani de război.
Am vrut să fac exerciţiul ăsta pentru ca data viitoare când lumea dă peste un articol sau o postare asemănătoare să şi-l amintească. Presa românească este inundată de „gogonele” despre SUA. Ne place să generalizăm, să abstractizăm, să găsim corelaţii nebănuite, ca apoi să generăm concluzii agresive, deseori jignitoare. O facem, probabil, ca să ne „răcorim”. Să nu uităm însă un lucru: dincolo de faptul că încearcă sau nu „agenţiile lui Putin” să ne intoxice, mult mai grav mi se pare modul în care ne auto-intoxicăm cu lucruri despre care nu avem habar, dar la care le dăm drumul pe gura pentru că sunt şocante. De aceea zic, înainte să ne zdrobim atâta creierul cu speculaţii despre ştiri false, mai bine am verifica de câteva ori corectitudinea a ceea ce spunem noi altora.
Şi cu asta, am ajuns la sfârşitul gândului meu. Un weekend plăcut şi ne auzim săptămâna viitoare.

Alex Doboli

 

Aprecierea dvs: - Media: 4.5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close