Emil Radu Moldovan: Învățământul tehnic superior are viitor la Bistrița

-A A +A

Emil Radu Moldovan: Învățământul tehnic superior are viitor la Bistrița
Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, un proiect de Hotărâre privind colaborarea CJ cu Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca în vederea dezvoltării învățământului superior în Bistriţa-Năsăud. Președintele Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, răspunzând unei întrebări a consilierului Vasile Marc, a motivat iniţiativa prin penuria de specialități inginerești, cauzată şi de lipsa efectivă a spațiului necesar dezvoltării. Chiar dacă imobilul din centrul istoric în care a funcţionat tribunalul a fost atribuit acestui demers nobil, clădirea nu a putut fi modernizată și remodelată pentru exigențele procesului de învățământ, deoarece lipsesc mijloacele financiare. Președintele CJ a precizat că a avut două discuții cu rectorul Universității Tehnice Cluj-Napoca, prof.univ.dr.ing. Vasile Ţopa, și că se caută soluții de finanțare, eventual printr-un proiect european, dar că lucrurile nu merg atât de repede pe cât s-ar dori, deşi există o preocupare continuă, iar lucrurile sunt pe calea cea bună.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close