|

Modelul antreprenorial al economiei circulare, în prim plan la Bistrița

-A A +A

Modelul antreprenorial al economiei circulare, în prim plan la Bistrița
Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, alături de parteneri din cinci state membre ale Uniunii Europene, implementează proiectul „Rural SMEs – IMM-uri inovative în mediul rural”, finanțat în cadrul Programului Interreg Europe. Proiectul își propune îmbunătățirea politicilor în sistemul de sprijin regional pentru antreprenori, prin schimburi de experiență și identificarea de bune practici. Implementarea cunoștințelor dobândite se va realiza prin planuri de acțiune regionale pentru stimularea creării de IMM-uri inovative în zone rurale, precum și pentru sprijinirea celor existente în demersul lor de a introduce inovarea, ca premisă a dezvoltării strategice.
Pentru realizarea acestui țel, proiectul are în vedere identificarea, transferul și adoptarea de proiecte, măsuri și politici care să contribuie la găsirea de soluții la provocările cu care se confruntă dezvoltarea afacerilor în zone mai puțin populate, cum ar fi: accesul la finanțare, comunicații și logistică, acces la cunoaștere, servicii suport pentru inovare și altele.
În perioada 8-9 noiembrie 2017, a avut loc, în organizarea Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud, cea de a treia întâlnire a partenerilor proiectului: Societatea pentru Dezvoltarea Provinciei Burgos (SODEBUR Spania), promotorul proiectului; Tipperary County Council (Irlanda); BSC, Business Support Centre Ltd Kranj (Slovenia); Region of Western Greece (Grecia); Central Transdanubian Regional Innovation Agency Nonprofit Ltd (Ungaria); Ave Intermunicipal Community – CIM Ave (Portugalia); Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud (România).
Organizat în data de 8 noiembrie, atelierul de lucru „Modelul antreprenorial al economiei circulare” a adus împreună reprezentanți din mediul rural ai mediului de afaceri, autorităților publice locale, unităților de învățământ liceal și profesional, precum și reprezentanți ai Grupului de lucru creat în cadrul proiectului. În cadrul atelierului, organizat la Hotel „Coroana de Aur” Bistrița, începând cu ora 10.00, au fost prezentate 8 exemple de bune practici în domeniul economiei circulare și au fost discutate și evaluate cele mai bune modele antreprenoriale care includ principiile economiei circulare, urmărindu-se identificarea acelor modele care pot fi preluate și de către parteneri. Două practici au fost considerate de către participanți ca fiind cele mai bune: „Închiderea buclei la Silvania International Prod Srl” (România), și „Economia Circulară și utilizarea pirolizei ca soluție de management a deșeurilor” (Premier Green Energy, Irlanda).
În după-amiaza zilei de 8 noiembrie, a avut loc o nouă întâlnire a partenerilor, la sediul Camerei de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud. Au fost discutate următoarele etape ale proiectului, precum analiza nevoilor și specificului sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din zonele rurale ale regiunilor reprezentate în proiect, precum și a percepției antreprenorilor din mediul rural cu privire la piedicile care există în calea dezvoltării IMM-urilor inovative.
Întâlnirea din România a continuat în data de 9 noiembrie, cu vizita de studiu „Antreprenoriat și IMM-uri inovative în zonele rurale din județul Bistrița-Năsăud”, în cadrul căreia au fost vizitate compania Silvania International Prod Srl din Lunca Ilvei, care implementează măsuri specifice economiei circulare la fabrica de procesare a lemnului, și firma Artă și Tradiții SRL din Salva – exemplu de bună practică în promovarea articolelor vestimentare tradiționale specifice județului Bistrița-Năsăud.
Informații suplimentare privind acest proiect pot fi obținute vizitând pagina web: https://www.interregeurope.eu/ruralsmes/.

Camera de Comerț și Industrie Bistrița-Năsăud

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close