„Revoluția fiscală” naște revolte

Stelian Dolha (PNL): „Premierul Tudose, coborât din manualele luptei de clasă”

-A A +A

Stelian Dolha (PNL): „Premierul Tudose, coborât din manualele luptei de clasă”
 Imediat după adoptarea în ședința de Guvern de miercuri a modificărilor la Codul Fiscal, care preved printre altele și mutarea contribuțiilor fiscale de la angajator la angajat, Partidul Național Liberal a anunțat inițierea unei moțiuni de cenzură împotriva Guvernului Tudose. În acest demers, PNL contează și pe sprijinul partidelor de opoziție, chiar dacă majoritatea la vot în Parlament pare aproape imposibil de obținut.

 Referitor la „revoluția” fiscală declanșată de Guvern, primvicepreședintele PNL Bistrița-Năsăud, Stelian Dolha, spune că una dintre țintele acesteia este de fapt învrăjbirea angajaților cu angajatorii, iar modul în care o face Guvernul pare desprins dintr-un manual de propagandă.

Premierul Tudose mi s-a părut ieri – miercuri, n.red. - la ședința de guvern, coborât direct din manualele luptei de clasă: „multinaționalele intoxică pentru că se tem că nu-i mai lăsăm să externalizeze profitul, iar băncile, știm noi, că le-au dat liber angajaților să poată veni la protest”. Vi se par cunoscute replicile? Acelea din caricaturile din anii 50 cu capitalistul gras care calcă în picioare muncitorul slab? M-am gândit că Tudose repetă pentru o scenetă dedicată celor 100 de ani de la declanșarea Revoluției roșii din Rusia. Dar nici vorbă, tot scenariul a fost la fel. Pentru că toată nebunia cu revoluția fiscală a lui Dragnea, Mișa și Tudose duce în final în același punct: acela în care angajatul se ia la harță cu angajatorul. Pentru că după ce lucrurile sunt făcute, ordonanța e în Monitorul oficial si sindicatele se vor fi săturat să strige în pustiu, primii vizați vor fi angajatorii, patronii”, a comentat, pe pagina sa de Facebook, fostul deputat liberal de Bistrița-Năsăud Stelian Dolha.

Liderul PNL mai crede că cei care au declanșat această „revoluție fiscală”, adică guvernanții din Coaliția PSD-ALDE, au anticipat că sindicatele, după proteste la adresa guvernului, se vor întoarce împotriva angajatorilor.

Mutarea contribuției nu face altceva decât să-i învrăjbească unii pe alții, să-i antagonizeze. Când se vor vedea cu minus 20 la sută la salariile nete, atunci începe scenariul gândit de oamenii ăștia. Iar dacă nu se execută, patronul devine patronul cel rău. Iar guvernul e spălat pe mâini după toate legile propagandei comuniste: „Noi? Noi am vrut sa va dam dar patronatul, nu”. Se mai aleg și cu ceva bani la buget, învrăjbirea e gata, iar dacă tot se poate, de ce să nu le ia cu japca bani frumoși din conturile orașelor dezvoltate și să-i aducă la mâna lor? Și nu-s deloc puțini bani. Asta sa fie scopul improvizației numită pompos revoluție fiscală? Și multe altele colaterale la fel de toxice”, mai consideră Stelian Dolha.

 De altfel, vineri, sute de sindicaliști au ieșit deja în stradă. Aceștia s-au strâns în fața Prefecturii județului, la chemarea Blocului Național Sindical. Oamenii sunt nemulțumiți în primul rând tocmai transferul contribuțiilor de la angajator la angajat care, spun ei, va duce la scăderea salariilor.

Vom fi prima țară din Europa în care salariații vor fi cei care vor susține sistemul de securitate socială în întregul său. Statul, prin deciziile pe care le-a luat, se retrage din finanțare, angajatorii vor rămâne cu o contribuție simbolică de 2,25%, restul va pica strict în cârca salariatului. În opinia noastră sunt încălcări ale normelor europene și internaționale, la care România este parte. Este nedrept ca o țară să își ducă sistemul de securitate socială pe cinci milioane și jumătate de salariați. Încercăm să mascăm o lege a salarizării în sectorul bugetar, pentru că asta a fost justificarea lor: mutăm contribuțiile, pentru că altminteri nu putem să aplicăm legea salarizării în sectorul bugetar, să mascăm niște creșteri salariale din sectorul bugetar prin această translatare a contribuțiilor de la angajator la angajat”, a explicat, vineri, motivul ieșirii în stradă a sindicaliștilor Dumitru Costin, președintele BNS.

 

Votează acum!

Comentarii

imaginea utilizatorului alegator

Si domniile voastre cei din coruptul amalgamul pedelist cu usoare urme de PNL, nu oferiti nimic in afara unui spectacol propagandistic jalnic, care spune ca nimic nu este bun, fara a oferi alternative credibile.Ba mai mult va declarati sustinatorii unui stat abuziv, condus de niste forte oculte ce se decalara de partea justitiei.....! A carei justiti...i?! Ca sa aflati unde sunteti va spunem noi..., nu prezentati deloc incredere si spunem asta, nu pentru ca ne-ar placea balbaielile celor de la putere....ci pentru ca opozitia pe care o reprezentati nu prezinta increderea si o alterantiva care in mod normal ar trebui sa existe..! Sunteti jalnici...!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close