Cotaţiile euro au urcat până la 4,659 lei

-A A +A

Cotaţiile euro au urcat până la 4,659 lei
Piaţa și mediul de afaceri au răspuns la „revoluţia fiscală” iniţiată de PSD-ALDE prin creșterea cererii de valută. Motiv de apreciere imediată a euro, la valori care se mai înregistrau în urmă cu cinci ani.
Cursul euro a urcat de la 4,5920 la 4,6390 lei, maxim ce a mai fost atins în august 2012.
În ultima ședinţă a perioadei piaţa s-a deschis la 4,645, tranzacţiile realizându-se între 4,636 și 4,659 lei, închiderea realizându-se la 4,641 – 4,644 lei, semn că există spaţiu pentru o depreciere și mai mare a leului.
Conform guvernatorului Mugur Isărescu, care a afirmat că deprecierea leului a fost mai de durată şi a fost asociată cu deteriorarea balanţei comerciale, „cursul este în relativ echilibru. Prin echilibru să se înţeleagă o flexibilitate mai mare. Să nu ne speriem că s-a depreciat cursul cu o sutime de ban. Noi îl vedem în zona în care este în prezent”.
De altfel, banca centrală a anunţat că se va concentra pe menţinerea dobânzilor aproape de rata cheie şi că va adopta o politică mai flexibilă a cursului de schimb.
La deprecierea leului contribuie și creșterea ratei anuale a inflaţiei, care a urcat de la 1,77%, în septembrie, la 2,63% în octombrie, cel mai înalt nivel din august 2013, când a fost 3,67%, potrivit datelor publicate vineri de INS. Pe de altă parte, deficitul comercial al României, generat de creşterea importurilor peste nivelul exporturilor, a fost în august de 1,19 miliarde euro, în creştere cu 29,5% faţă de nivelul înregistrat în aceeaşi lună a anului trecut
Revenind la piaţa valutară, cursul dolarului a sărit de la 3,9511 la 3,9870 lei, maxim al ultimelor patru luni, dar a încheiat perioada la 3,9803 lei, când cotaţiile au fluctuat între 3,977 și 3,999 lei.
Moneda elveţiană a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,154 și 1,164 franci/euro, iar media ei a urcat de la 3,9511 la 4,0078 lei.
Perechea euro/dolar a scăzut la începutul săptămânii până la un minim de 1,1555 dolari, însă spre finalul intervalului euro a început să se întărească, astfel că vineri a fost atins un maxim de 1,1678 dolari, iar pieţele americane s-au închis la 1,1667 dolari.
Scăderea monedei americane s-a datorat analizelor care sugereza posibilitatea ca Senatul SUA să amâne, timp de un an, punerea în aplicare a reducerilor fiscale propuse de președintele Donald Trump. La aceasta s-a adăugat publicarea de către Universitatea din Michigan a indicatorului privind încrederea din gospodăriile americane, care a scăzut de la 100,7 puncte, în octombrie, maxim al ultimilor 4 ani, la 97,8 puncte, luna aceasta.
Analiza cuprinde perioada 6 – 10 noiembrie.

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close