Ioan Turc: „Este cel mai mic nivel al investiţiilor din ultimii zece ani”

-A A +A

Ioan Turc: „Este cel mai mic nivel al investiţiilor din ultimii zece ani”
Preşedintele Partidului Naţional Liberal - Filiala Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, a prezentat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, date statistice despre economia României, preluate din presa economică, pentru a-şi susţine acuzele de contraperformanţă la adresa PSD.
Guvernarea PSD este vădit iresponsabilă, bazată pe minciună, şi nenoroceşte perspectivele economice ale României. PSD şi-a trădat mandatul pe care l-a primit prin alegerile parlamentare, şi-a trădat electoratul şi a pierdut legitimitatea de a guverna ţara. Cel mai bun lucru pe care ar putea să-l facă ar fi să fugă in corpore pe scara de incendiu de la Palatul Victoria. Acum, câteva date: puterea de cumpărare scade şi sunt afectate toate categoriile sociale; rata inflaţiei anunţată de Banca Naţională ajunge anul acesta la 2,7 la sută, faţă de 0,2 la sută la începutul anului; scade puterea de cumpărare a leului în raport cu euro - avem 1 euro cotat la 4,63 lei, în condiţiile în care la începutul guvernării, în ianuarie, euro era cotat la 4,5 lei, iar PSD a promis să-l aducă la 4,46 lei - acest lucru este scris în programul de guvernare; cresc ratele la bănci şi sunt astfel afectaţi toţi cei care au credite, nu puţini. Robor la 3 luni, indicele prin care se stabileşte nivelul dobânzilor la creditele în lei, a atins 1,8 la sută. În luna ianuarie, acelaşi indice era de 0,8 la sută, adică de două ori mai mic. Este efectul advers al politicii agresive de împrumuturi pe care PSD o face, împrumuturi de la bănci, dar şi efectul spolierii de către guvern a tuturor societăţilor cu capital de stat”, a enumerat Ioan Turc.

Acesta a mai spus că, de asemenea, cresc preţurile la carburanţi, electricitate, gaze, dar şi că datoria guvernamentală a ajuns la peste 333 de miliarde lei, adică la 39,8 la sută din PIB, în timp ce, de scăzut, scad investiţiile.
,,Este cel mai mic nivel al investiţiilor din ultimii zece ani, adică după ce România a devenit ţară membră a UE. În primele nouă luni sunt cu 20 la sută sub ceea ce am avut în 2016, adică 7,6 miliarde lei, 0,9 la sută din PIB. PSD a promis în 2017 investiţii cu 12 miliarde lei peste nivelul din 2016, adică 23,8 miliarde lei. Investiţiile private scad drastic, sunt cu 20 la sută mai mici decât anul trecut, pe primele nouă luni. Deficitul bugetar este aproape dublu faţă de 2016, fapt care invalidează fără drept de apel toată retorica PSD cu privire la prestaţia guvernului. Pentru a se încadra în ţinta de deficit de 3 la sută, PSD a tăiat şi bruma de bani alocată pentru investiţii la ultima rectificare bugetară. (...) Creşterea economică s-a făcut exclusiv din consum, în ciuda retoricii mincinoase”, a mai spus Ioan Turc.

Preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud susţine că România exportă bunăstare, prin urmare creşterea economică nu se regăseşte în nivelul de trai al românilor: „La nouă luni au fost aduse la buget 38,9 miliarde lei, faţă de 39 miliarde lei în 2016, adică 4,7 la sută din PIB, faţă de 5,1 la sută din PIB în 2016. Situaţia este similară şi la colectarea accizelor. PSD a promis pentru 2017 venituri la buget din TVA de 57,8 miliarde lei, adică 7,1 la sută din PIB, dar avem 4,1 la sută din PIB. Din păcate, exportăm bunăstare, fără să beneficiem, este efectul advers al creşterii prin consum. La 9 luni din 2017, importurile au fost cu 8,8 miliarde lei mai mari decât exporturile. Deci avem un deficit al balanţei comerciale de 28 la sută. Nu trebuie ca să fii economist ca să înţelegi aceste lucruri. Astfel, exportăm cea mai mare parte a creşterii economice, susţinem economia altor state, le dăm bunăstarea altora, pentru că noi, nu-i aşa, nu prea avem nevoie”.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

imaginea utilizatorului lucian romulus

Domnul Ioan Turc va fi viitor premier al României, într-un guvern de dreapta, şi s-ar putea şi chiar într-un guvern de minoritari sau de uniune naţională. PSD a falimentat România!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close