Despre unitate, despre memorie

-A A +A

Despre unitate, despre memorie
Despre memoria colectivă, despre memoria proprie, Václav Havel îi scria din închisoare soției sale: „Omul lipsit de ORIZONTUL TRECUTULUI (...) se scufundă în «contemporaneitate»”.
Vasile Gogea notează: „Un adevăr este sigur: nu există ACASĂ, nu poți să ai identitate proprie fără MEMORIE”.
Mircea Platon citează după Iuliu Hațieganul: „Națiunea însemnează unitate de generații. Patria însemnează unitate de viitor”.
Privind Ziua Națională a României, 1 Decembrie 2018, un bun prieten, o mare personalitate culturală a țării, istoric literar contemporan foarte important, aflat la o vârstă venerabilă, a mărturisit zilele trecute, la București, o mare îngrijorare care îl stăpânește privind națiunea română, privind sărbătoarea tuturor românilor, aceea că momentul care se aproprie în 2018 nu are pe măsura lui oameni politici remarcabili care să se afle la cârma țării, că întreaga clasă politică nu este la nivelul înaltului eveniment istoric și spiritual. Dumnealui este temător pentru soarta României, față de care clasa politică se manifestă cu dezinteres, cu o nepăsare ce nu s-a mai pomenit în istoria țării. Însă România este o țară puternică, iar fiii ei sunt viitorul patriei.
Deviza Memorialului Victimelor Comunismului de la Sighetu Marmației este: „Atunci când justiția nu reușește să devină o formă de memorie, memoria singură poate fi o formă de justiție”. Romulus Rusan, unul dintre inițiatorii Memorialului, afirma în 2005: „Memoria este o patrie a spiritului. Între frontierele sale, între formele ei de relief – care sunt evenimentele, cronologiile, faptele notabile – se desfășoară conștiința omului, familiei, națiunii. Evident că nimic în acțiunea fiecăruia dintre noi nu se poate desfășura normal dacă nu cunoaștem ce s-a întâmplat înaintea noastră. Dacă ne ignorăm trecutul, drumul spre viitor este bâjbâit, printre obstacole de care ne izbim, pentru că nu le putem prevedea. Din păcate, în ultimii șaizeci de ani trecutul adevărat a fost ascuns tinerilor, mai ales cel recent”.
Acum, de peste șaptezeci de ani falsitatea a fost și este caracteristica întregii istoriografii. În școală, în manualele școlare, în mijloacele de informare în masă istoria a fost și este politizată, se găsesc mereu „mercenari” ai informației care întorc pe dos foarte multe evenimente trecute și contemporane.
Unitatea teritorială și unitatea de spirit nu există în afara memoriei unei națiuni. Despre unitatea României nu se poate discuta în nici o condiție și sub nici o formă cu terți. Au existat destule nații în jurul țării noastre care au ciuntit într-un fel sau altul unitatea României. Iar acele fapte s-au petrecut nu pentru că românii nu ar fi avut o memorie unitară, ci pentru că acele nații au călcat peste propria lor memorie, sfâșiind români cu bună știință. Acelea au fost: germani (nemți), unguri, sovietici (ruși) și ucrainieni. Din acest punct de vedere, nu România este datoare Europei, care se întinde până la Urali, ci Europa e datoare României. Din păcate, cu decenii în urmă România a fost răzbită, iar rănile țării încă nu sunt vindecate. Din păcate, la împlinirea celor 100 de ani de la Parafarea cu Acte în regulă a ROMÂNIEI MARI, astăzi România încă sângerează. Măreția ei însă, astăzi, nimeni nu o va păta. Avem, mai presus decât clasa politică, o Românie unită, o Românie cu trecut memorabil.
Memorabilă este rezistența românilor în calea celor trei imperii care le-au încălecat pământurile. Existența României la răscruce de drumuri nu este o minune. Rezistența României în calea năvălitorilor este o realitate. Tot Mircea Platon ne amintește, prin vocea lui A.D. Xenopol, acest miracol de-o realitate care covârșește: România nu a fost dezbinată de Munții Carpați. România a rezistat în mijlocul unor sfâșieri politice interne adânci, ieșind din astfel de încercări mereu biruitoare.
„Cum se face ca unitatea morală a Poporului Român să rămână aproape neatinsă? Nicăieri nu întâlnim în Europa o unitate națională mai puternică”.
Românii au rezistat în fața barbarilor ascunzându-se în păduri, în care carele barbarilor nu îndrăzneau să pătrundă. Bisericuțele lor de lemn erau construite ca un puzzle, erau ușor de demontat și repede transportate în alt loc, ridicate în alte poieni. Astfel s-a păstrat focul spiritual... Iar peste toate, poporul român a rezistat prin limba pe care o vorbea, cu deosebiri dialectale cu totul neînsemnate, cu aceleași moravuri, de același tip, și cu aceleași obiceiuri. Limba română este unitatea poporului român și unitatea României.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Vasile Gogea

Cred că din motive de tastare, în citatul din Havel s-a strecurat o inadvertență: corect este „atemporalitate”, nu „contemporanitate”.

Îl rog pe prietenul meu Virgil să îngăduie această îndreptare și-i mulțumesc, totodată, pentru citarea mea (corectă!).

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close