|

Corala Armonia concertează, vineri, la Monor

-A A +A

Corala Armonia concertează, vineri, la Monor
Parohia Ortodoxă Monor, împreună cu Primăria Monor, cu sprijinul SC Carmolact, organizează vineri, în premieră, la biserica din localitate, un concert extraordinar de colinde, ce va fi susținut de binecunoscuta corala bărbătească „Armonia” din Constanța. În deschidere, apreciatul ansamblu Baltagul din Monor va susține, la rândul său, un recital de colinde tradiționale.
În postul Crăciunului, noi, credincioșii, ne pregătim sufletește pentru marele eveniment al Nașterii Domnului, prin post, rugăciune, dar și cântare. Sfinții părinții spuneau că cei care colindă se roagă de două ori. Mă bucur că vom avea printre noi, la Monor, cunoscuta corală bărbătească Armonia, care ne va umple sufletele de bucurie prin colindele pe care le vor cânta. Fără sprijinul unor oameni deosebiți, primarul Ioan Cira și patronii de la Carmolact, Ioan Neagoș și Eugen Creoșteanu, nu am fi putut organiza acest eveniment, drept pentru care le mulțumesc din tot sufletul. Iar în rugăciunile mele mijlocesc înaintea lui Dumnezeu să le trimită binecuvântarea Sa și să îi ocrotească”, ne-a spus părintele Iuliu Ceușan de la Monor.

 

Aprecierea dvs: - Media: 3.5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close