Corneliu Hangan va colinda de acum încolo în ceruri, împreună cu îngerii lui Dumnezeu

-A A +A

Corneliu Hangan va colinda de acum încolo în ceruri, împreună cu îngerii lui Dumnezeu
    Cu sufletele pline de durere şi lacrimi şiroind pe feţe, români şi suedezi l-au condus marţi, 19 decembrie, pe ultimul drum pe cel care a fost Corneliu Hangan – Nelicu. Soţia Maria, fiicele Anamaria şi Alexandra, nepoatele Adela şi Diana şi, nu în ultimul rând, Oliviu – Oli, l-au plâns cu lacrimi amare, împreună cu prietenii şi rudele veniţi să-l vadă pentru ultima dată şi să-i mulţumească pentru sprijinul (cu vorba sau cu fapta) pe care l-au primit de la Nelicu.
    Capela a fost plină de jerbe de flori şi de candele. Slujba înmormântării a fost oficiată de preotul paroh din Landskrona, părintele Horaţiu Mureşan, şi de părintele Ciprian Frăţilă de la Sebiş. Celor prezenţi la evenimnent nu le venea să creadă nici atunci că acest om extraordinar, Corneliu Hangan, nu mai este.
    Cu vocea tremurândă, marcat vizibil de pierderea prietenului şi a credinciosului Corneliu Hangan, părintele Ciprian a spus: „Suntem, cu durere în suflet, cu lacrimi amare şi cu sufletul trist, împăienjenit de doruri şi dureri, la căpătâiul celui care a fost şi va rămâne pentru noi Corneliu, ROMÂN de mamă şi de tată, dar uitat de ţară. Acest om a dat dovadă de credinţă, de dragoste de ţară. Şi-a iubit foarte mult ţara şi neamul românesc, încercând să-şi ajute semenii. Un om deosebit, iubitor de Biserică, statornic în credinţă, sprijin pentru cei nevoiaşi, milostiv şi săritor în sprijinul Bisericii lui Hristos. Pentru noi, cei din Sebiş, va rămâne omul care schimba ura în dragoste, întristarea în bucurie, răul în nădejdea că va fi bine. Pentru noi, cei din Sebiş, unde a făcut lucruri măreţe, va rămâne DOMNUL CORNEL, ROMÂNUL SUEDEZ cu suflet ortodox, plin de curaj, nădejde şi fapte bune. Dumnezeu să te odihnească în Împărăţia Lui, prieten drag!”.
    La finalul slujbei, familia, împreună cu toţi românii, îndemnaţi de părintele Ciprian, l-au colindat pentru ultima dată pe Corneliu Hangan, cel care de acum încolo va colinda în ceruri, împreună cu îngerii lui Dumnezeu.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

    Comentarii

    imaginea utilizatorului Vizitator

    Are dreptate Părintele din Sebis: a fost un deosebit , si- a iubit tara cum puțini o fac, si-a iubit familia , a iubit tot ceeace înseamnă traditie si nu au fost declarative aceste iubiri ci toate s-au concretizat în fapte.
    Acum , cand nu mai este , ne pare rau ca nu ne-am făcut timp sa fim impreuna de mai multe ori , ne pare rau pentru câte le-am fii putut face si nu le-am facut. Ar trebui sa ii urmam exemplul si sa nu lăsăm lucrurile doar în stadiul de proiecte.
    Sa ii fie țărâna usoară si Dumnezeu sa il odihnească in pace.

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Economic

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close