|

Au început lucrările în „Grădina comunitară” de la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița

-A A +A

Au început lucrările în „Grădina comunitară” de la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița
    Cu puțin înainte de Ajunul Crăciunului, pe terenul pus la dispoziție de Liceul Tehnologic Agricol Bistrița s-a desfășurat prima lucrare în cadrul proiectului „Comunitaria - grădina comunitară”, respectiv a fost arată suprafața pe care, în primăvară, bistrițenii selectați îşi vor amenaja grădini de legume, plante aromatice sau flori.
    Proiectul este implementat de echipa Ecoadolescent, din care fac parte elevi și profesori de la Liceul Tehnologic Agricol, cu sprijinul financiar al Fundației Noi Orizonturi (prin proiectul „Service Learning” - „Natura în oraș”). Prin acest proiect, se dorește apropierea de natură a locuitorilor municipiului Bistrița care nu dispun de teren agricol, prin închirierea unui hectar de teren pe care să-și amenajeze o grădină pentru flori sau legume și, totodată, să petreacă timpul liber în mod plăcut și sănătos.
    Bistrițenii care doresc să facă parte din acest proiect sunt așteptați la Liceul Tehnologic Agricol Bistrița în perioada 5 - 9 februarie (cu o copie a CI și o scrisoare de intenție). De precizat că lucrările solului (arat, discuit, aplicarea de îngrășăminte naturale) se fac de către echipa de proiect, care a anunțat, recent, criteriile de selecție pentru participarea la acest proiect, respectiv: domiciliul în municipiul Bistrița, să nu cultive, pe terenul pus la dipoziție, decât legume, plante aromatice sau flori, să nu aplice îngrășăminte chimice și să iubească natura.
    foto: Facebook Bucătăria deschisă. COMUNITARIA

    Cristina Rusu

     

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close