|

Un ardelean la New York

Amalgam de gânduri la început de an

-A A +A

Amalgam de gânduri la început de an
2018 este anul câinelui. Aşa zice calendarul chinezesc. Însă în calendarul meu, vreau să fac 2018 anul schimbărilor. Ideea mi s-a arătat în timp ce visam cu ochii deschişi la planurile mele pentru noul an. La televizor tocmai începuse transmisiunea live de la parada rozelor din Pasadena, California, unul dintre evenimentele populare de pe 1 ianuarie. Motto-ul paradei de anul acesta a fost „Making a difference”, adică „să facem (creăm) o diferenţă (schimbare)”. Am fost imediat cucerit de acest motto simplu, pentru că propune un obiectiv generos, care mă poate motiva în noul an, la fel cum, desigur, poate motiva pe oricine. Iată, pe scurt, schimbările care mi-au venit în minte şi pe care vreau să le înfăptuiesc în 2018.
Prima schimbare este legată de soţia mea. Vreau să o ajut mult mai mult. Mai ales, să fiu de mai mult ajutor în casă şi la creşterea băieţilor, astfel încât distribuţia efortului nostru să fie cel puţin egală, 50 la sută – 50 la sută. Ar fi excelent dacă contribuţia mea ar ajunge spre 60 la sută. Eu încă mă lupt să-mi corectez defectele crezurilor misogine cu care am crescut, cum că unele activităţi, mai ales gătitul şi spălatul rufelor, sunt activităţi ne-masculine. Absurd, desigur, pentru că le-am făcut cu toţii în armată şi studenţie. De aceea, mi-am propus să încep cu lucrurile simple, vasele şi spălatul hainelor. Cu puţină voinţă, am să învăţ să gătesc trei, patru feluri de mâncare. Cât de greu poate fi? Doar conducătorul meu de doctorat, de altfel un bucătar talentat, mi-a spus mereu că gătitul este precum cercetarea: combini diferite lucruri, după care aştepţi surpriza rezultatului pe care ţi l-ai produs. Să zicem că, printr-un miracol, reuşesc să mă ţin de planurile mele legate de ajutorul în casă. Cum voi şti dacă am produs sau nu o diferenţă? Un început ar fi dacă văd că soţia mea are mai mult timp pentru hobby-urile ei, tenis, sala de gimnastică, filmele la cinema şi ieşirile cu prietenele ei.
A doua schimbare ce-mi vine în minte este legată de băieţii mei. Mai ales de cel mare, care este la o vârstă critică, în clasa a IX-a. Observ că se maturizează extrem de repede. Când discutăm, mă uit direct în ochii lui. Nu aş fi surprins dacă la vară mă voi uita în sus la el. În faţa lui stau acum numeroasele întrebări ale vârstei despre viitor şi viaţă. Vreau să-l ajut, cât pot şi mă pricep, să înţeleagă cât mai bine variabilele la care trebuie să se gândească. Societatea americană este una extrem, extrem de competitivă. Probabil una dintre cele mai competitive din lume. Pentru noi, în România, a fost simplu: singura noastră grijă era să învăţăm bine, să ne pregătim serios pentru examenele de admitere şi restul a venit de la sine. Aici însă, cum îmi spunea cineva, mediile bune la şcoală şi notele mari la teste garantează doar că cineva se va uita pe cererea ta. Însă ca să fii admis la o universitate grozavă (pentru că nu suntem din categoria celor care donează de la 1 milion de dolari în sus universităţii şi nici nu cunoaştem senatori care să ne scrie scrisori de recomandare), trebuie să produci efectul „wow”: adică, să uimeşti comisia de admitere cu ceva extraordinar; unii tineri scriu cărţi de succes, alţii organizează campanii în scopuri caritabile colectând sute de mii, milioane de dolari, alţii creează soluţii inedite la probleme importante. Fiecare după talentul şi pasiunea sa. Munca pentru crearea efectului „wow” durează ani şi ani. De aceea, este important ca tânărul să-şi descopere talentul şi pasiunea, exact dilemele ce stau acum în faţa băiatului meu cel mare. Vreau să-mi folosesc experienţa şi inspiraţia să-l ajut să înţeleagă încotro s-o apuce. Cum voi şti dacă am reuşit? Un început ar fi să-l văd mai liniştit, mai încrezător şi mai mulţumit.
Apoi, mă gândesc la cei din ţară, la familia mea, la prieteni, cunoscuţi. După o perioadă lungă trăită în afară, şi mai ales într-un loc aşa de diferit precum SUA, deosebirile între felul cum interpretez eu lucrurile şi cum le interpretează ei devin tot mai mari. Aceste nepotriviri duc deseori la frustrări şi dezamăgiri, mai ales când vorbim despre lucrurile importante. Desigur, îmi este imposibil să renunţ la felul cum procesez realitatea, face parte din cine sunt eu, la fel cum şi lor le este imposibil să vadă lucrurile cu alţi ochi, din moment ce trăim în lumi şi situaţii atât de diferite. În timp, mi-am dat seama că trebuie să iau lucrurile aşa cum sunt ele, chiar şi atunci când mi se par prost înţelese, prost făcute şi ineficiente. Realitatea din ţară este alta decât ceea ce văd eu şi dacă aş trăi şi eu în România aş vedea lucrurile la fel ca ei. De aceea, schimbarea pe care vreau să o fac este să fiu mai înţelegător, mai îngăduitor, mai generos, mai răbdător şi mai tolerant. Nu vreau să cer ca lumea să ia deciziile pe care le-aş lua eu cu mintea de aici. Cum voi şti dacă am făcut vreo diferenţă? Un început ar fi să văd că oamenilor le face plăcere să ne întâlnim când vin în ţară, că putem discuta şi altceva decât „aşa este bine şi aşa nu”.
Cititorilor articolelor mele vreau să le ofer altceva decât nesfârşitele polemici politice şi morale pe care le găseşti în ziarele din ţară. Viaţa m-a învăţat că politica nu poate produce soluţii bune la problemele critice. Mi se pare un efort fără rost să te legi continuu de una şi de alta crezând că posezi soluţia pe care nu a descoperit-o încă nimeni. Însă nu am văzut până acum nici o schimbare pozitivă şi reală produsă ca urmare a talkshow-urilor şi articolelor politice. Schimbările reale se produc doar printr-un efort mare şi susţinut un timp foarte îndelungat, ori investiţia de timp şi muncă este una pe care politica nu este dispusă să o facă. Iar despre articolele cu pretentii educativ-moralizatoare nu pot să spun decât că mi se pare ridicol ca un om matur să-şi propună să dea lecţii de viaţă altor oameni maturi. Frumuseţea libertăţii este să putem fiecare dintre noi să ne trăim viaţa aşa cum credem, fără să existe o singură variantă „optimă” de urmat. De aceea, schimbarea pe care vreau să o fac este să continui să scriu articole despre gândurile şi emoţiile mele de emigrant, fericit unde trăieşte, dar totuşi legat de locurile unde s-a născut, despre dilemele mele de părinte şi de om, despre experienţele prin care am trecut şi despre felul în care ele m-au ajutat în viaţă. De asemenea, vreau să scriu despre lucrurile pentru care suntem cunoscuţi în lume, gimnastica feminină, Nadia, olimpiadele de matematică şi Ilie Năstase. Cum voi şti dacă am produs o schimbare? Sincer, habar n-am. Dar voi continua să scriu atâta timp cât îmi va face plăcere şi, bineînţeles, atâta timp cât „Mesagerul de Bistriţa-Năsăud” este dispus să îmi publice articolele.
În final, ce schimbări mi-am propus doar pentru mine: să pun articolele mele într-o carte (ale cărei încasări să le donez Bistriţei, unde mi s-a dat oportunitatea să scriu), să fiu politicos în trafic, să alerg 1.000 km (primii 8 km i-am alergat deja), să citesc cât pot de mult, să merg la cel puţin trei spectacole la opera Metropolitan şi la două pe Broadway, să mă plimb cât pot de des...
Să vedem dacă este doar gura de mine sau, într-adevăr, pot face o mică diferenţă.
Şi cu asta, am ajuns la sfârşitul gândului meu. Un weekend plăcut şi ne auzim săptămâna viitoare.

Alex Doboli

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close