(FOTO) Ioachim Lari este căutat în continuare în apele Sălăuței, de pompieri, polițiști și localnici din Salva

-A A +A

(FOTO) Ioachim Lari este căutat în continuare în apele Sălăuței, de pompieri, polițiști și localnici din Salva
    Întreruptă după miezul nopții, căutarea bărbatului din Salva care ar fi căzut în apele Sălăuței luni seară a fost reluată marți dimineață. Coordonată de specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, intervenția a mobilizat pompieri, polițiști și localnici. Pompierii au adus în sprijin și două bărci pneumatice, cu care „mătură” albia Sălăuței (de la podul din centrul satului) spre confluența cu Someșul.
    Cel dispărut este un localnic pe nume Ioachim Lari, născut în 1951, care luni seară nu a mai ajuns acasă. În jurul orei 21.00, alarma a fost dată de soția acestuia, după ce femeia i-a găsit bicicleta și fesul lângă marginea podului peste Sălăuța din centrul Salvei. Potrivit unui bătrân care asista marți dimineață la operațiunile de căutare, Ioachim Lari a lucrat ca brutar în Năsăud, dar și ca frizer în Salva, fiind și un împătimit pescar.
    Localnicii cred că hobby-ul l-a făcut să se oprească luni seară la pod, pentru a scruta râul cu privirea, aceștia gândindu-se că este posibil ca bărbatul să fi alunecat de pe marginea podului direct în apele crescute ale Sălăuței. Oamenii sunt șocați de dispariția consăteanului lor.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close