Granville, echipa bistrițeanului Marius Mușină, a scos-o pe Bordeaux din Cupa Franței

-A A +A

Granville, echipa bistrițeanului Marius Mușină, a scos-o pe Bordeaux din Cupa Franței
    Face ce face fotbalistul Marius Mușină și se lipește de performanță în Cupa Franței. După ce, în urmă cu doi ani, bistrițeanul ce evoluează la US Granville, formație care actualmente este în cel de-al treilea eșalon fotbalistic din Hexagon, a ajuns până în faza sferturilor de finală (etapă în care a fost eliminată greu, cu 1-0, de Olympique Marseille), în acest început de an normanzii au dat din nou lovitura în fața altor granzi din Ligue I. Este vorba despre Girondins de Bordeaux, echipă pe care, în 7 ianuarie, Granville a învins-o, după prelungiri, cu 2-1, în fața propriilor suporteri, calificându-se în șaisprezecimile competiției. Marius al nostru a savurat calificarea de pe banca de rezerve, bucurându-se din plin, la final, alături de colegii de echipă. Normanzii sunt încrezători că vor merge și mai departe, după ce au aflat că în turul următor vor primi vizita unor adversari accesibili: US Concarneau.
    Marius Mușină este de mai bine de 10 ani la Granville. Bistrițeanul a început fotbalul în 1988, la Gloria Bistrița. Acolo a jucat la echipa de tineret, după care a trecut prin liga a patra, la Someșul Feldru și Progresul Năsăud, și liga a treia, la Someș Gaz Beclean, unde l-a avut coleg pe Sebastian Moga și antrenor pe Valer Săsărman. În 2006, a ajuns în Franța, fiind un jucător iubit de suporterii formației US Granville.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (5 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close