Editorul Gheorghe Prini, la Bistrița

-A A +A

Editorul Gheorghe Prini, la Bistrița
    Clubul Cultural Coșbook, noua instituție culturală din Bistrița, cu sediul în interiorul Bibliotecii Județene „George Coșbuc”, a găzduit, joi, întâlnirea cu editorul Gheorghe Prini de la Chișinău, directorul Editurii Știința și președintele Editorilor din Republica Moldova.
    (Iar pentru că ne aflăm în Anul Centenar al Unirii tuturor românilor, 2018, nu voi mai folosi formula de tip comunist „Republica Moldova” – care mi se pare un termen de botez batjocoritor, impus de ruși! -, ci doar Basarabia, așa cum cunoaștem din istoria noastră această frumoasă provincie a României. Mai mult, trebuie să luăm seamă că la 27 martie 2018, adică în curând, sărbătorim 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu Regatul României)
    Editura Știința a fost fondată la Chișinău, în 1 ianuarie 1850. Asta nu e o dată de glumă, ci foarte serioasă, care demonstrează puterea românismului manifestat în Basarabia și la Chișinău acum 168 de ani. Editura este foarte puternică, a rezistat cu acest nume și sub ocupația Uniunii Sovietice, iar după 1989, se poate afirma cu seriozitate că Editura Știința a înflorit, este editura Academiei moldovenilor de peste Prut și se bazează pe un program de editare temeinic. În jurul lui Gheorghe Prini lucrează câțiva profesioniști de marcă din Chișinău, din Basarabia, din România.
    (În fapt, re-unirea Basarabiei cu România este întemeiată deja pe o întreagă și sănătoasă rețea culturală și de spirit, care acoperă ambele teritorii)
    Editura Știința trăiește pe un program de editare economic, adică trăiește din vânzarea de carte, de aceea are și o bună rețea de distribuție în Basarabia și în România, fără să ocolească – ba dimpotrivă – românii din Bucovina, Gyula (Ungaria) și Voivodina (Serbia). Mai trebuie spus că în Basarabia, spre deosebire de România, printr-un program susținut de Guvernul de la Chișinău, editurile basarabene au obligația să asigure carte românească în toate bibliotecile școlare din teritoriu. Acesta este un fapt de aplaudat și de dat drept exemplu!
    Întâlnirea, moderată de directorul Bibiotecii bistrițene, Ioan Pintea, a abordat și foarte bunele relații culturale pe care le au Bistrița și Chișinău. Biblioteca Județeană „George Coșbuc” a deschis și gestionează la Chișinău Filia „Liviu Rebreanu”, urmând ca în acest an să fie deschisă o altă filială, numită Biblioteca „George Coșbuc”, în orașul Glodeni.
    Gheorghe Prini a fost însoțit în vizita din Bistrița de prof.univ. Mircea Bertea din Cluj-Napoca, un personaj de cronică. Mircea Bertea, încă din 1991 (fapt prea puțin cunoscut în mediile culturale), a făcut parte din comisia Ministerului Educației de la București, care avea și are în program asigurarea de manuale și cărți pentru școli și instituții românești situate dincolo de granițele actuale ale României.
    La Chișinău funcționează și alte edituri importante: Cartier, Prut, Arc. Până și Editura Litera, actualmente cu sediul în București, a fost întemeiată de un basarabean, în 1989, la Chișinău. Până în prezent, Litera a publicat 4.300 de titluri, într-un tiraj total de 50 de milioane de exemplare, 400 de eBook-uri și gestionează 21 de librării în România și Basarabia.

     

    Votează acum!

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close