Librăria ,,Conexiuni”, inaugurată vineri, la „Casa cu Lei”

-A A +A

Librăria ,,Confesiuni”, inaugurată în prezența unor importanți oficiali
    La parterul „Casei cu Lei” a fost inaugurată vineri, la ora 17.00, Librăria „Conexiuni”, în prezența președintelui Consiliului Județean, Emil Radu Moldovan, a ministrului secretar de stat în Ministerul Culturii și Identității Naționale Alexandru Pugna și a senatorului ALDE Ioan Simionca.
    Evenimentul a fost coordonat de directorul Centrului Cultural Municipal ,,George Coșbuc”, prof.dr. Dorel Cosma, care a vorbit despre asigurarea unui acces mai lesnicios și direct al publicului local și al turiștilor la cărțile scriitorilor bistrițeni care activează în cadrul Societății ,,Conexiuni”. Scriitorii, prezenți în număr mare, au depus cărți care vor putea fi achiziționate ca în orice librărie.
    În continuare, directorul Cosma a vorbit despre ,,Conexiuni magazin”, care reflectă activitatea instituției pe care o conduce, bogată, diversă, prezentată într-o revistă de invidiat, apoi despre ,,Conexiuni literare”, o publicație de literatură, consistentă, deja apreciată, care va apărea, în viitor, sub egida Uniunii Scriitorilor. La rândul său, scriitorul și etnologul Menuț Maximinian a prezentat, pe scurt, sumarul celor două publicații, consistente ca și conținut și apărute în condiții grafice foarte frumoase. În partea de final, actrița Amelia Crețiu a recitat din poezia lui Mihai Eminescu.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close