Ţara mea

Președintele Iohannis, de la geacă, deasupra războiului dintre noi

-A A +A

Președintele Iohannis, de la geacă, deasupra războiului dintre noi
Când a apărut președintele Iohannis în mijlocul demonstranților, îmbrăcat în geacă, destui am fost cuprinși de panică din mai multe părți. Unii ne gândeam că se poate apropia un terorist cu trotil la subțioară și să ne bage în doliu, alții că președintele este dirijat de prietenii din Austria cărora trebuie să le dea monopol pe exploatarea lemnului. Firește, alții cu alte spaime. De atunci, prestația președintelui a parcurs un drum sinuos, care i-a scandalizat pe unii, socotindu-l prea inert la diverse probleme, și i-a entuziasmat pe alții, care s-au socotit eliberați de presiunea decibelilor vocali ai lui Băsescu și mulțumiți de liniște. Mai mult, vizita la Trump a fost socotită un succes incomensurabil, și, probabil, semnalul că americanii ne pot apăra de Rusia, prietenul economic al Uniunii Europene.
Adevărat este că retorica integrității prezidențiale a prins și nu a prins în România, care nu este chiar atât de coruptă precum se vede din afară. Pentru oamenii de afaceri de peste tot este axiomă formularea: „Nu mă întrebați cum am câștigat primul milion de dolari!”, ceea ce înseamnă că nu au prestat cu legea fiscală în sân. Este evident că dezideratul oricărei societăți este ca relațiile cu fiscul să fie corecte, cetățeanul să dea statului ceea ce i se cuvine, numai că lucrurile nu se pot tămădui printr-o mișcare de baghetă.
Situația politică din România ne-a pus în fața unei atitudini prezidențiale pe care prea puțini au putut-o intui înainte de petrecerea faptelor: Iohannis a fost de acord cu nominalizarea celui de al treilea prim-ministru al țării din rândul PSD, Viorica Dăncilă! Să vezi și să nu crezi!
Ipoteza refuzului ar fi deschis pârtia unor tensiuni uriașe în societatea românească; după anumite opinii, urma suspendarea, trecerea ,,patriotului” Tăriceanu pe fotoliul prezidențial și, probabil, a lui Dragnea la frâiele Guvernului. În fine, erau posibilități de dezvoltare pe care poate nu le bănuim acum. Criza politică s-ar fi adâncit și obrazul țării apărea pătat în fața străinătății. Numai de așa ceva nu aveam nevoie în anul Centenarului Unirii, când trebuie să ne repliem și să ne gândim la parcursul nostru viitor. Și iată, președintele Iohannis a uitat de ,,guvernul meu”, de presiunea ciracilor care s-au agățat de dânsul pentru privilegii (unul i-a spus pe o televiziune: „Să vă fie rușine, domnule Iohannis!”, după ce mai-nainte îl lăuda cu buciumul), și a procedat respectând Constituția României și ridicându-se deasupra războiului dintre noi, atât de abil susținut de datele noastre native și de interesul străinătății. Dintr-odată, președintele a uitat de Soros și a ales nu dorințele ONG-iștilor, ci interesul României. Gestul este salutar pentru această perioadă și popularitatea președintelui va crește pe seama simpatiei câștigate în rândul românilor. Chiar o parte dintre cei care nu l-au votat la trecutele alegeri au fost câștigați de partea domniei sale. Să nu mai vorbim de cât ar câștiga dacă ar rândui exploatarea lemnului!

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close