|

Bistrițenii au alergat pentru Spitalul Copiilor chiar şi pe ploaie

-A A +A

Bistrițenii au alergat pentru Spitalul Copiilor chiar şi pe ploaie
    Ploaia de sâmbătă nu a speriat o mână de bistrițeni veniți să alerge pentru Spitalul Copiilor. Ca în fiecare lună, aceștia s-au adunat la foișorul din parcul municipal, unde au fost așteptați de organizatoarea evenimentului, Adina Kiraly, care a mulțumit fiecăruia în parte. Puțin după ora 10.00, și după ce au donat minim 1 leu, participanții au alergat simbolic, făcând o tură de parc. Printre aceștia s-au aflat și câțiva copilași, însoțiţi de părinți sau bunici.
    Vă mulțumesc, dragi participanți, pentru susținerea proiectului, chiar și în vreme ploioasă! A fost o ediție deosebită, cum este fiecare în parte! Vă mulțumim și pentru donațiile dumneavoastră, în valoare de 530 de lei. Abia aștept să ne revedem și la următoarea ediție, care va avea loc în martie! Vă doresc toate cele bune!”, a fost mesajul ulterior al Adinei Kiraly, care organizează acest eveniment la Bistrița de peste doi ani, în 21 noiembrie 2015 având loc prima ediție.

    Cristina Rusu

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close