|

A fost aprobată legea consumului de fructe și legume în școli

-A A +A

A fost aprobată legea consumului de fructe și legume în școli
Camera Deputaților a adoptat proiectul de lege care vizează aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 13/2017 privind participarea României la programul pentru școli al Uniunii Europene. Prin aprobarea acestei legi s-a creat, astfel, cadrul de implementare a programului european prin care preșcolarii și elevii din ciclurile primar și gimnazial urmează să beneficieze de fructe și legume proaspete, în special banane, dar și de produse lactate și de panificație. Practic, pe parcursul unei săptămâni, un copil ar urma să primească la școală două porții de fructe și/sau legume, două porții de lapte, o porție de produse lactate și cinci porții de produse de panificație.
Programul pentru școli al Uniunii Europeane, la care se aliniază și România prin aprobarea acestei legi, are drept scop încurajarea consumului de legume, fructe și lactate în rândul copiilor, pentru menținerea sănătății și prevenirea obiceiurilor alimentare nesănătoase, care pot duce la obezitate infantilă și la alte boli cauzate de nutriție. Ca urmare, pe lângă distribuirea de fructe și legume în școli, programul va avea și o latură educativă, care va trebui dezvoltată de fiecare școală în parte. Aplicarea programului în teritoriu se va face de către Consiliile județene și Consiliile locale, iar finanțarea acestuia va fi asigurată de la bugetul de stat și din Fondul European de Garantare Agricolă.
La dezbaterile pentru aprobarea acestui proiect, deputatul PMP de Bistrița-Năsăud, Ionuț Simionca, a avut o intervenție în plenul Camerei Deputaților, în care a susținut necesitatea cumpărării fructelor și/sau a legumelor de la producătorii interni.
„Să ne amintim doar că avem producție pomicolă internă și fac un apel către cei care achiziționează aceste produse, să le achiziționeze din producția autohtonă. Trebuie să ne protejăm producția autohtonă și producătorii români!”, a spus deputatul bistrițean.
În zilele următoare, legea aprobată de deputați va merge pentru promulgare la președintele Klaus Iohannis.

Cristina Rusu

 

Aprecierea dvs: - Media: 1 steluţe (1 vote)

Comentarii

imaginea utilizatorului Cititor de Bistrita

Sev a da si cate "o jumatate de mar "... ???!!!

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Economic

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close