(FOTO) Accident spectaculos la Năsăud, din fericire fără urmări grave: două mașini făcute praf și 5 victime cu răni ușoare

-A A +A

(FOTO) Accident spectaculos la Năsăud, din fericire fără urmări grave: două mașini făcute praf și 5 victime cu răni ușoare
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
foto: Mesagerul de BN
    Nu a acordat prioritate de trecere și a fost izbit puternic de o altă mașină. Este necazul pe care l-a avut duminică seară, în jurul orei 20.45, un șofer din Năsăud, de 23 de ani, într-o intersecție de pe raza orașului de domiciliu. Având pe locul din dreapta o adolescentă de 16 ani, din Ilva Mare, tânărul a ieșit cu un Audi de pe strada Tudor Vladimirescu, moment în care a fost lovit de un BMW ce venea de pe strada Vasile Nașcu (drumul cu prioritate), la volanul căruia se afla un șofer de 19 ani, din Zagra, ce avea în mașină încă doi consăteni (ambii de 18 ani). În urma impactului, Audi-ul a ajuns pe trotuarul din fața fostului IFET, în timp ce BMW-ul a intrat în curtea din spate a Muzeului Grăniceresc Năsăudean, după ce, în prealabil, a pus la pământ o parte din gardul împrejmuitor. Patru victime au ajuns la spitalul din Năsăud cu răni ușoare, în timp ce șoferul năsăudean a refuzat transportul la unitatea medicală. După evaluarea medicală, cei trei tineri din Zagra au refuzat internarea, în timp ce minora (cu un traumatism cranio-cerebral minor) a fost transportată la UPU Bistrița în vederea efectuării unor investigații medicale suplimentare. Polițiștii au deschis o anchetă.

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (4 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Economic

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close