Ionuț Simionca (PMP): Asistații social ar putea deveni zilieri şi la societăţi private

-A A +A

Ionuț Simionca (PMP): Asistații social ar putea deveni zilieri şi la societăţi private
Deputatul PMP de Bistriţa-Năsăud, Ionuţ Simionca, propune modificarea Legii 416/2001 privind venitul minim garantat, astfel încât o parte din orele de muncă în folosul comunităţii să poată fi prestate de către asistaţii sociali şi la societăţi private, ca zilieri. Intenția de modificare în acest sens a fost anunţată vineri, la Bistrița, într-o conferință de presă susținută la Biroul Parlamentar din municipiul reședință de județ.

„Proiectul de lege vine să îi lege pe cei care primesc ajutor social, primăria şi pe cei din mediul privat. Este vorba despre o nouă lege, care le dă celor din mediul privat posibilitatea să angajeze zilieri dintre asistaţii sociali. Pe scurt, primăria identifică toate persoanele care trebuie să presteze muncă în folosul comunităţii (...), le postează pe o platformă online, care va fi integrată, naţională", a explicat Simionca.

În opinia deputatului bistriţean, o astfel de modificare a legii ar aduce venituri suplimentare primăriilor, dar ar oferi şi asistaţilor sociali posibilitatea să îşi găsească mai ușor un loc de muncă. Conform proiectului, firmele ar urma să plătească primăriilor o sumă calculată în funcție de numărul de ore prestate și de cuantumul salariului de bază minim brut pe ţară.

Iniţiativa legislativă mai prevede ca familiile beneficiare de ajutor social să aibă dreptul la o majorare cu 15% a cuantumului ajutorului social în situaţia în care unul sau mai mulţi membri ai familiei realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor, venituri din activităţi independente sau venituri din activităţi agricole.

Dacă beneficiarul de venit minim garantat şi-a pierdut total sau parţial capacitatea de muncă, primarii ar urma să aibă posibilitatea de a-și da acordul ca orele de muncă să fie transferate în sarcina altei persoane din familie.

Potrivit datelor statistice prezentate de Ionuț Simionca, în luna decembrie a anului trecut existau, în România, peste 220.000 de beneficiari ai venitului minim garantat, pentru care s-au plătit aproximativ 61 milioane lei.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Gavrilă Moldovan

Să fim serioși. Asistații sociali au de lucru suficient în folosul comunității și nu mai este cazul să aducă profit privaților. Posibilitatea de a-și găsi mai ușor un loc de muncă mi se pare puerilă, deoarece cei mai mulți nici nu-și doresc. Propuneți alte măsuri pentru încurajarea muncii și eradicarea lenei pentru cei apți de muncă.

imaginea utilizatorului Cititor de Bistrita

Pai intocmai. Lasati-i mai sa poata castiga bani si in plus, muncind "cu ora" ... acolo unde-si gasesc activitati sezoniere si unde nu merg alti "muncitori "... si NU le mai "taiati" oamenilor banii de asistenta sociala ... daca veniturile lor nu sunt cu caracter permanent , la un anume angajator, ci doar sezonier...
Pana in prezent, prin sistemul de ajutoare si de asistati sociali, s-a promovat nemunca si au ramas "patronatele" fara mana de lucru...

imaginea utilizatorului Gavrilă Moldovan

Patronatele să - și revizuiască politica de cadre. Dacă vor mână de lucru, atunci să dea salarii motivante în loc de minim pe economie.

imaginea utilizatorului Cititor de Bistrita

Pentru domnul "Gavrila Moldovan" .
Domnule draga , la noi, privatizarea din start i-a indus "patronului " ideia ca poate exploata MUNCA unora ( si NEMUNCA sa si a familiei sale ) .
Datorita faptului ca legile noastre nu apara interesele celor care muncesc , toti "proprietarii" de anume "ceva"... s-au transformat in "angajatori" si de au puterea economica sa-i plateasca legal si integral si ba , fac contracte cu " ora ", ii platesc " la negru" si-i obliga pe salariati sa lucreze " cu ziua" , uneori nonstop daca s-ar putea , nu le platesc obligatiile catre stat de cele mai multe ori si asa ajung oamenii la pensie fara... " pensie " ori neglijabil de "mititica" si la salarii ... daca s-ar putea ... sa le duca angajatii bani lor, si nu invers .
Patronii ... sub masca " economiei de piatza" se duc prin Antalia si prin te miri ce insule la distractie impreuna cu familiile lor , pentru ei sa munceasca si sa-i tina in "spate" salariatii pe care-i au si pe care-i platesc in bataie de joc . Daca-i intrebi de ce-i platesc atat de prost, motiveaza ca nu au venituri si ca nu au cum face altfel, iar legea romaneasca in domeniul "MUNCII" nu-i forteaza sa munceasca chiar ei si familiile lor daca nu au un fond de salarizare garantat, asa cum prevede legea ( si cu plata tuturor obligatiilor la bugetul de stat pentru postul respectiv ) .
In mod normal ar trebui ca statul roman sa-i controleze si anual, ocazionat de bilantzurile contabile de venituri si cheltuieli, sa-i forteze sa declare cate posturi cu norma intreaga pot asigura si daca-i prind cu personal in plus, sa-i pedepseasca cu masuri severe si acolo unde nu poate asigura minimul pe economie, SA-I FORTZEZE SA MUNCEASCA CHIAR EI , fara sa aiba voie sa angajeze personal tertz . Dar nuuuu... de acest aspect nu se intereseaza absolut nimeni, desi exista organele statului abilitate EXPRE.
La noi marile unitatile de productie ( angajatori cu potential ridicat de forta de munca ) , s-au concentrat in muncipii si orase si acolo efectiv nu-si gasesc personal-forta de munca, deoarece majoritatea celor apti si cu calificare corespunzatoare, fie nu accepta minimul pe economie, fie au plecat la munca in strainatate, iar de la sate , daca angajatoul nu le asigura transport, nu vine nimeni pentru ca pe salariile primite, oamenii nu-si permit efectuarea unei navete pe banbii lor , transportul fiind scump .
Uite asa, foarte multi neavand venituri de nici un fel, iar proprietatile detinute ( animale si terenuri lasate in nelucrare pe la sate ) fiind pe numele bunicilor si strabunicilor, mostenirile nefiind aduse la zi, s-a nascut " puturosenia " si toata lumea cu "mana intinsa" dupa ajutoare de la stat , platindu-se nemunca , iar patronatele plangandu-se permanent de lipsa fortei de munca .
Asta inseamna o proasta organizare sociala , un management defectuos al actualului sistem social in care ne aflam !
Pe vreme acomunistilor n-a fost bine absolut deloc, dar a fost totusi mult mai bine ca acuma in aceasta "epoca a capitalismului salbatic si batojocoritor " !
Nu sunt nostalgic, dar tin minte ca pe vremea comunistilor, umblau cei de la Fortele de Munca, cei de la Partidul Comunist Roman si cei de la Politie ( Militie cum se numea atunci ) , cu "duba" prin oras si pe care-i gasea telelei si aiurea vagabondand prin parcuri, gari, autogari si baruri ... etc. etc. etc. ii luau si-i duceau cu forta la un loc de MUNCA ... si nicidecum un loc de PUTUROSENIE SI NEMUNCA .
Toti copiii faceau o scoala si aveau o calificare gratis pe banii statului, facultatile erau gratis ( doar cazarea si masa era suportata de studenti la preturi minime ) , toti la absolvirea scolilor erau cu musaiul incadrati in munca, erau dati in grija maistrilor prin Birourile Organizatiilor de Baza ai PCR-ului , supravegheati strict si integrati in munca , iar la intemeierea unei familii, li se distribuiau ( repartizau) prin PCR si Sindicate, o garsoniera sau apartament ( din betoane ce-i drept ) si rele-bune cum erau, tot gratis aveau o locuinta... si cate si mai cate avantaje si masuri din care rezulta faptul ca in vremea comunistilor Statul Roman avea grija de "oamenii muncii" de toate categoriile, fiecare ocupa "locul dupa meritele , scoala si calificarea pe care o avea" si nimeni nu "urla pe drum" si nu cauta prin containere cate o coaja de pita uscata ( sau putreda... ) asa cum se intampla astazi si in nici un caz, NU ERA PROMOVATA NEMUNCA !

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Economic

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close