Daniel Buda, europarlamentar PNL: „După titlurile de proprietate, depășim suprafața totală a României”

-A A +A

Daniel Buda, europarlamentar PNL: „După titlurile de proprietate, depășim suprafața totală a României”
Europarlamentarul Daniel Buda a atras atenția, marți, asupra riscului ca din anul 2020 fermierii din România să nu mai poată beneficia de plățile directe acordate din fonduri europene din cauza nefinalizării cadastrării terenurilor agricole. El a reamintit că pentru aceste lucrări există suficienți bani europeni alocați României, pe care însă Guvernul României și autoritățile publice locale nu sunt în stare să îi utilizeze eficient.

„Dacă nu vor fi cadastrate terenurile din România, fermierii nu vor mai putea lua aceste plăți directe. Nici nu trebuie să facă nimic (ministerul Agriculturii, n. red.) din fondurile naționale. Trebuie doar să ia bani din fondurile europene, pentru că există astfel de fonduri, în valoare de peste 365 de milioane de euro, care pot fi alocate pentru acest proces de cadastrare”, a declarat, marți, la Bistrița, europarlamentarul liberal.

Daniel Buda are și o explicație privitoare la tergiversarea cadastrării terenurilor, acuzând neconformitățile titlurilor de prorietate acordate de-a lungul anilor, cu situația reală din teren.

„Eu vă spun de ce nu se fac lucrurile acestea. Sunt foarte multe terenuri care sunt puse la subvenție, și care de fapt nu există. Dacă ne uităm după titlurile de proprietate am ajunge și pe teritoriul Ungariei, pentru că depășim suprafața totală a României”, a explicat Daniel Buda.

Europarlamentarul PNL a ironizat incapacitatea celor care conduc ministerul Agriculturii de a rezolva problema, chiar dacă la momentul actual există suficiente metode moderne și instrumente prin care s-ar putea face acest lucru.

„Cât de „handicapați” putem să fim? Austro-Ungaria a măsurat cu lanțul și cu frânghia toată Transilvania și noi nu suntem în stare să măsurăm terenurile în România cu toate mijloacele moderne, GPS și toate celelalte”, spune liberalul Daniel Buda.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

Comentarii

imaginea utilizatorului Cititor de Bistrita

Pai da, ptr ca s-au reconstituit proprietatile, fara efectuarea mai intai a cadastrarii si s-au dat "Titluri de proprietate" dupa simplele declaratii si tot "declarativ" au fost si luate in evidente la Camerele agricole si supuse impozitarii (prin Registrele agricole ) . Asa se suprapun o sumedenie de proprietati si unele au fost revendicate dublu, sau triplu, de catre 2-3 presupusi proprietari deodata ( desi mostenitori potentiali, fiecare revendicand proprietatea ca si cum ar fi exclusiv a sa si netinand cont si de doleantele comostenitorilor daca exista ) si cate altele ...
Asa te trezesti la declaratia pentru APIA, ca domeniul tau este declarat si de altii, pe care de multe ori nici nu-i cunosti...

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close