|

„Educația, siguranță națională”, campanie demarată de elevi

-A A +A

„Educația, siguranță națională”, campanie demarată de elevi
În acest an școlar, la nivelul Ministerului Educației Naționale urmează să fie aprobate planurile-cadru la nivel liceal, adică documentele care prevăd, pentru fiecare specializare, disciplinele ce urmează să fie studiate de elevi și numărul orelor alocate săptămânal fiecărei discipline. A fost lansat în dezbatere publică un proiect ce cuprinde trei propuneri de plan-cadru, urmând să fie ales unul dintre acestea.
Nemulțumiți de cele trei propuneri, liceenii, prin Consiliul Național al Elevilor, au lansat Campania „Educația, siguranță națională”, iar în cadrul acesteia, o petiție prin care propun modificarea substanțială a acestor planuri-cadru, ținând cont de solicitările elevilor, precum: focalizare mai intensă pe particularitățile elevilor, transferul accentului de pe școală pe elev - prin transformarea curriculumului la decizia școlii în curriculum la decizia elevului, grupe formate dintr-un număr minim de aproximativ 15 elevi pentru organizarea materiilor din curriculum la decizia elevului, plajă mai largă a posibilelor materii „opționale” (educație pentru sănătate, educație juridică, limba română, oratorie, gândire critică etc.) și transparență în procesul de definitivare a planurilor-cadru.
Consiliul Județean al Elevilor Bistrița-Năsăud s-a alăturat demersului Consiliului Național al Elevilor în încercarea de a determina reprezentanții Ministerului Educației Naționale să țină cont de părerile principalilor beneficiari ai educației.
După o lungă perioadă de timp în care elevii din România au studiat după planuri-cadru învechite, aflăm că decidenții nu doresc o modificare substanțială a acestora. Ne așteptam ca, după 15 ani, variantele pentru planurile-cadru de liceu supuse dezbaterilor să aducă o serie de elemente de noutate sistemului, pentru ca acesta să se alinieze cu practicile din țări europene care stau semnificativ mai bine decât noi în termeni statistici (părăsirea timpurie a școlii, competențele de literație, șomajul în rândul tinerilor). Astfel, drag coleg, drag profesor, drag cetățean responsabil căruia îi pasă de viitorul țării, te invităm să semnezi următoarea petiție, prin care solicităm o adevărată reformă a planurilor-cadru!”, transmite organizația de elevi.
Petiția lansată de Consiliul Național al Elevilor poate fi semnată accesând următorul link:
https://campaniamea.de-clic.ro/petitions/planurile-cadru-au-nevoie-de-o-....

Cristina RUSU

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close