|

La Budești tradițiile se păstrează la loc de cinste

-A A +A

La Budești tradițiile se păstrează la loc de cinste
    În weekend-ul ce a trecut, la Budești Fânațe a avut loc un eveniment organizat, în comun, de Biserica Ortodoxă din localitate, prin părintele Andrei Rareș Pîntea, credincioși și Primăria Comunei Budești, prin primarul Vasile Codrea.
    Concepută sub forma unei sezători, acţiunea a avut drept scop readucerea în actualitate a obiceiurilor vechi, precum nunta tradițională din comuna Budești, dar şi implicarea localnicilor în astfel de acţiuni cultural-tradiţionale, alături de invitaţi din comunele învecinate.
    Evenimentul a avut trei etape: prima a fost cusutul la mireasă pentru a-i face zestre, participând tinerele de vârsta ei, numite „druște” (domnișoarele de onoare), activitate ce începea în ziua de luni și se încheia când terminau cusutul sau, cel mai târziu, vineri seara; în a doua etapă, desfăşurată sâmbătă după-amiaza, mireasa, însoțită de două druște, mergea pe la casele oamenilor pentru a-i chema la Șaranteu, adică petrecerea de dinainte de nuntă, unde se juca până la miezul nopții; în a treia etapă, starostele, împreună cu muzicanții, mergeau duminica după nași, după care toți ajungeau la mire și cu acesta, în final, la mireasă, alaiul având în frunte un stegar; de la mireasă se mergea apoi la biserică și de acolo la căminul cultural, unde îi aștepta soacra mare în prag și le „ciuia” în semn de bun venit.
    Punctul culminant al evenimentului era considerat „ciuitul” găinii, care dădea un farmec aparte petrecerii și se constituia într-un recital de versuri și urări cu tâlc, „ciuitorii” fiind întotdeauna deosebit de apreciați pentru aplombul cu care interpretau. Iar apoi începea, cu adevărat, petrecerea, cu voie bună, cântec și joc, budeștenii fiind cunoscuți ca mari dansatori.

    Alexandru GEORGIȚĂ

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close