|

Sorin Hangan: Să spunem că suntem dezamăgiți, e prea puțin spus. Vă spunem că s-a trecut de orice limită

-A A +A

Sorin Hangan: Să spunem că suntem dezamăgiți, e prea puțin spus. Vă spunem că s-a trecut de orice limită
Cea mai importantă ședință a Consiliului Local a fost compromisă de actuala putere/majoritate PSD-ALDE. Am crezut că în lipsa unei dezbateri publice reale, pe care trebuia să o angajeze primarul orașului, Ovidiu Crețu, vom avea o dezbatere normală în ședința Consiliului Local. Nu s-a putut, fiindcă și unii tineri au apucături din vremurile trecute și orice luare de cuvânt care nu a fost pe placul majorității a fost tratată cu aroganță și chiar prin atitudine nedemocratică. Dar sunt lucruri cu care PSD ne-a obișnuit mereu și le luăm ca atare.
PSD și Ovidiu Crețu și-au atins obiectivele, adică au evitat să răspundă în fața cetățenilor și a noastră. Nimeni aproape nu știe ce fac ei cu banii. Au evitat să răspundă și să ne spună de ce avem drumuri cu gropi sau cum se schiază în Wonderland. Acestea sunt doar câteva din zecile de probleme pe care le are la această oră orașul.
Domnule primar, în trei mandate n-ați reușit nici măcar centrul istoric să-l puneți la punct, ca să nu vorbim de cartiere sau localități componente. Ați moștenit un pietonal, iar dumneavoastră doar cât l-ați urâțit lăsând cablurile să atârne pe fiecare clădire, iar străzile din centrul istoric arată deplorabil și vi le amintesc: I.L. Caragiale, Lupeni, Dogarilor, Baba Novac, Dobrogeanu-Gherea, Țibleșului, Vasile Alecsandri, Al. Vlahuță, Mihail Kogălniceanu, Zorilor. Toate arată sub orice critică.
Ne-ați făcut o pârtie cu bani luați din bancă, care stă și se usucă consumând mulți bani în fiecare lună. Ne faceți pasarele suspendate și trenuri electrice și alte astfel de SF-uri, iar mulți bistrițeni n-au apă și n-au o piață normală de unde să-și cumpere legume și fructe.
Ați pus taxe pe fiecare metru pătrat din oraș, mulți antreprenori din zona industrială vă plătesc impozite de milioane de euro, iar dumneavoastră nu le faceți nici măcar un trotuar pe strada Tărpiului. Acolo fiecare se descurcă cum poate. Primăria Bistrița nu există pentru ei.
Ați împovărat orașul cu un credit, dar în Trezorerie stau banii și nu produc nimic, iar de cei 15 milioane de euro din buget ați uitat. Ne-ați asigurat că îi veți cheltui în acest an, dar oare nu asta ne spuneți de aproape zece ani?
Am făcut câteva propuneri pentru cetățeni, nu pentru PNL, și nici măcar nu v-au interesat, așa cum nu v-a interesat ce au avut de spus cetățenii, care sunt liberi să participe la ședințele noastre.
Să spunem că suntem dezamăgiți, e prea puțin spus. Vă spunem că s-a trecut de orice limită, iar noi așteptări nu mai avem de mult. Votul pe care l-ați invocat e votul unei minorități în fapt, fiindcă nici măcar jumătate dintr-un sfert n-ați obținut, iar dacă tot l-ați invocat, vă reamintim că și alții au primit voturi, însă dumneavoastră nu le luați în considerare niciodată.

președinte PNL Bistrița,
Sorin Hangan

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close