|

Acţiuni preventive ale jandarmilor bistriţeni la sfârşit de săptămână

-A A +A

Acţiuni preventive ale jandarmilor bistriţeni la sfârşit de săptămână
La acest sfârşit de săptămână s-a disputat la Sala Polivalentă din municipiul Bistriţa partida de handbal dintre echipele CSM Bistriţa - Universitatea Cluj. Jandarmii din cadrul Detaşamentului 1 Mobil Bistriţa au asigurat măsurile de ordine publică în zonă, partida desfăşurându-se fără probleme. Aceştia au fost însoţiţi şi de cadre ale Compartimentului Prevenirea şi Combaterea Faptelor Antisociale, care au desfăşurat o serie de acţiuni specifice de prevenire destinate suporterilor, în cadrul campaniei de informare şi prevenire „Invitaţie la Fair-Play!”. Au fost împărţite pliante care cuprind informaţii cu caracter preventiv la manifestările sportive, recomandări şi sfaturi pentru suporteri.

Amenzi pentru injurii, cerşetorie şi consumul de alcool în spaţiul public

Tot la acest sfârşit de săptămână, jandarmii au aplicat sancţiuni pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991, privind sancţionarea faptelor de încălcare a normelor de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Astfel, au fost sancţionate: apelarea în mod repetat la mila publicului, adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi consumul de băuturi alcoolice în spaţiul public neamenajat. Totalul sancţiunilor se ridică la 3.200 lei.

Compartiment Informare, Relaţii Publice şi cu Publicul

 

Votează acum!

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close