|

Poftiți la o bomboană eminesciană!

-A A +A

Poftiți la o bomboană eminesciană!
    În cursul zilei de joi, 15 februarie, ora 15.00, la bustul lui Mihai Eminescu, trei mâini de eleve de la Palatul Copiilor Bistrița au derulat o manifestare numită „Bomboane cu cremă de poezie”.
    Activitatea a constat în împărțirea unor bomboane de ciocolată, „Clepsidra”, primite în dar de la Chocolateria Sweet Art, de pe Pietonal, persoanelor ce treceau prin Piața Eminescu. Coordonatoarea noastră, Ionela-Silvia Nușfelean, și nu numai, a fost încântată de disponibilitatea sponsorilor noștri poetici: „Au fost atât de receptivi la cultură și foarte darnici. Experimentul creativ al copilăriei a convins de la primul cuvânt. E întremător să întâlnești asemenea persoane. Nu întâmplător prima bomboană, oferită gazdelor, a fost asortată cu versuri eminesciene din poezia Rugăciune. Așa s-a ales”.
    De fiecare bomboană a fost atașată câte o strofă dintr-o poezie eminesciană. Primele „cliente” ale elevelor creative au fost chiar mama și sora uneia dintre ele. Ideea lor a fost primită cu brațele deschise de către trecători.
    Nu degeaba zicea Ioana Bălan că: „A fost memorabil! Oamenii au cooperat cu noi, iar frigul ne-a încurajat să continuăm. Poezia s-a evaporat ca gheața la soare vara. Am dăruit zâmbete, iar oamenii au acceptat să le luminăm ziua. Cred că Eminescu a fost mândru de noi”.
    Membrii grupelor de „Creație literară”, „Jurnalism” și „Poezia Credinței” au promis că în fiecare 15 a fiecărei luni a acestui an vor desfășura o activitate dedicată Luceafărului poeziei românești, în cadrul proiectului „Prietenii lui Eminescu”, inițiat de scriitorul Mircea Gelu Buta, la care a aderat toată mișcarea literară bistrițeană, un proiect care ne vine ca o mănușă.

    Roxana Resvanță, clasa a VIII-a,
    Creație literară, Palatul Copiilor Bistrița

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (1 vote)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close