Invitație la lectură

Romanul în care nu se întâmplă nimic deosebit, de Victor Știr

-A A +A

Romanul în care nu se întâmplă nimic deosebit, de Victor Știr
Apărut la Editura StudIS, Iași, 2017, „Ve diez”, repet, este romanul în care nu se întâmplă nimic deosebit. Toate faptele, toate făpturile sunt plictisitor de obișnuite. Nu se bat, nu se ceartă. Nu se împing, nu se fugăresc. Unii și unele merg la serviciu, alții, altele, nu, deloc. Unii au funcții babane, alții trag la șaibă. Eroii și eroinele – trebuie să precizez că personajele create, creonate, sculptate, desenate de Victor Știr sunt eroi și eroine contemporane – atunci când vorbesc, pare că le trage din gură cuvintele cu cleștele cineva pus să îndeplinească această muncă obștească. Nu întâlnești, cât e romanul de roman, oricât l-ai frunzări, nu întâlnești nimic spectaculos, ceva mai ceva decât rândul zilnic. Cotidian. De întâlnit, însă, cititorul întâlnește stilul romanesc al autorului și știința exactă a așezării în structura „Ve diez” a vieții. Viața noastră. Viața lor. Viața ta.
Capitolele cărții sunt scurte, unele nu depășesc dimensiunea a două pagini tipărite, de unde și impresia că „Ve diez” se citește repede, fără poticneli. De liant căutat între capitole nu pare să fie nevoie, legăturile se ivesc de la sine, din discursul narativ.
Romanul se deschide cu descrierea unui moment de asistare a unei bolnave de către un aparținător. Persoana zice și repetă cu convingere: „... nu vreau să fii lângă mine în momentul în care mor...”. Cei doi, bolnav și rudă, soție și soț, în alte dăți își adresau cuvinte drăgălașe. Acum ea dorea să-l rănească, să rotească un cuțit ticălos în carnea lui. Apoi el se ridică, o privește și iese fără să spună un cuvânt. Salută la ieșirea din salon cu un fel de supușenie. Iese. Pe culoar un astmatic îi cere o țigară. Dă-o-n spirt de afacere! Ești internat și continui să fumezi. Iar în capul său se repetau obsesiile Virginiei privitoare la moarte... Își aminti că Onopreiu, tatăl său, îi spunea că-i era frică să nu fi fost mut. Îndurase mult până el, copilul, a scos primele cuvinte. Și-i mai spune că i-a rămas numele Vedean pentru că a observat că îi place să observe atât de mult lumea, atât de mult lumea, îi repeta. Și din nou se încălecară cuvintele Virginiei: N-aș vrea să asiști la moartea mea. Răsunau ca un gest spintecător. Iar el o întreabă ce te-a alungat așa tocmai pe scena din epopeea care este o spaimă pentru toată lumea. Era timorat în fața ei, deși mâncaseră saci de sare împreună. Știi tu firea mea, ca să șochez, să am așa o chestie pe care să nu o înțeleagă prea mulți. Toate zeitățile sunt la tine îmbrăcate în roșu, zice. De ce? Le evidențiez. Măcar zeitățile să fie în roșu. Altfel nu-mi place roșul... Ce bine e să fii șobolan... Și, din nou: Vreau să pleci de aici, să nu vezi fața mea în momentul în care voi muri. Omul se făcu galben la față. Niciodată Virginia nu-și exprimase atât de clar dorința de a muri.
În capitolele I-II Vedean vedea cu ochii cum se scufundă sub greutatea suplimentară, ca un vapor. Vedean părea foarte bun la „așa ceva”, la privit. Putea să gospodărească anumite boscoane fără rost. Îi făcea bine la distrugerea timpului. La omorârea lui. Timpul este bani, pentru alții. Pentru el este o povară. Pierdea mult, mult de tot vremea. Pentru el anii sunt o povară. Iar la televizor apare acest președinte Pășescu, jucător fără față, scufundător al interesului național... Între timp, la firma de transport spre Occident e înghesuială mare. Toată lumea pleacă în toate părțile. Cât vede cu ochii.
Viața e făcută din o sumedenie de ghemuri. Firele ghemurilor se încâlcesc când ți-e lumea mai dragă. Vin sectanți să te momească la alte cele sfinte. Petrache Lupu, în relatările sale, îi spunea lui Dumnezeu Moșul. „A zis Moșul să nu mai păcătuiți!”. Era ascultat și mulțime de oameni năvăli la Maglavit să vadă minunea cu ochii lor. Și în zilele noastre se petrec tot felul de „minuni” și minunății, puse la cale de fețe bisericești, de preacuvioși și înalți preasfințiți. Se numără moaște în fiecare an, din loc în loc și în mai toate colțurile țării. Religia trebuie să răzbească doctrinele materialiste. Așa se crede că va fi... (Dar poate că e vorba despre MaglaVID. Un loc unde spiritul a creat, de fapt, un VID. Un vid de credință. Gura lumii umblă mereu alandala). Gândurile lui Vedean erau întâmplări ce i se dăduseră de cap unui prieten. Un cunoscut de-al său făcuse dintr-un cătun un nou Maglavit. Era popă și citea Evanghelia, se ruga, scoatea draci de curgea apa pe el. Cineva a și povestit că îndrăcitul cădea jos la citirea Scripturii și la amenințarea cu sfânta cruce nelegiuiții legiunii fugeau în văzul tuturor, de mărimea pisicilor, pe geamurile sfintei biserici. Azi așa, mâine așa, nu mai aveau liniște diavolii căzuți în trupurile oamenilor... Casa preotului și cele de pe lângă ea erau numai belșug și cântare. Pe pajiști săltau mioare frumoase aduse de la capătul lumii, din Australia... Cântările lui și bisericești, și lumești mergeau din gură în gură. Și apoi părintele avea glas, nu era mut ca Sân Pătru de la Maglavit.. Pe preot îl cheamă Pocri.
Eroii cărții sunt înșirați pe pagini ca păstăile pe sfori, puse la uscat: Unul este Culi, care vorbește cu Mosi. Onopreiu, când repara un cuier, vorbea despre Elena din Troia. Stilul autorului este vioi, plăcut, inedit, nu clișeizează. Mia este o nevastă cu mijloc de viespe. La Festivalul de Folclor își face apariția nebunul Gobi, poet pronoxist. Cartianu este un ins interesant care adună mereu cărți și discuri vechi de ebonită din jurul lăzilor de gunoi. Vedean o însoțește pe doamna Brita, care mereu visează un porumbel rebel, la un concert sinfonic. Oameni de nimic fură nimicuri dintr-un mall. Popa Pocri se vede nevoit să facă o vizită profesorului dr. Lalu, psihiatru. În același timp, Pisescu, într-un restaurant, la masă, cu fete și prim-ministru' Flocu, așteaptă apariția ambasadorului Putenberg. Discuții. Lenney, văzându-i, se simte blestemată. Disperată, se adresează mai apoi unei vrăjitoare: Cunoști vreo vrajă, cunoști un ceai? Cunosc, draga mamii, de bună seamă ai privit sau te-ai jucat cu bijuteriile cuiva, lucru care nu este îngăduit.
Dacă tot i-a plecat un prieten în străinătate, Condrat, furișându-se și săltându-se de pe acoperiș, pătrunde la etajul IV pe o fereastră în apartamentul ăluia, încearcă să fure, dar mai întâi se ospătează din frigider, pornește televizorul, bea ce apucă pe acolo, ba se și culcă pe un pat moale și cald... Într-un alt loc se face/pe cale orală/teoria conspirației. În altul se spun bancuri bune, cu zgură. Parlamentarul Real cere în Parlament o lege pentru import-export... „Ce contează la o țară așa mare?!”. Din peisaj nu lipsește nici prefectul Goriță, care, împreună cu un anteprenor, în localul știut, servit de fete cu fustițe, știute la rându-le, pun la cale o afacere cu „intravilane” etc.
Romanul semnat de Victor Știr este un concert narativ în Ve Diez. Ve este o notă narativă din Gama Majoră.

 

Aprecierea dvs: - Media: 3.7 steluţe (3 voturi)

Comentarii

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close