|

Spectacolul naturii, în Munții Călimani. Traseu de poveste printre nămeți

-A A +A

Spectacolul naturii, în Munții Călimani. Traseu de poveste printre nămeți
    A cel mai frumos weekend de iarnă din 2018 cel care a trecut, așa că iubitorii de drumeții montane au plecat din nou pe potecile numai de ei știute. Printre aceștia, profesorii Călin Musteață și Iosif Uilăcan, care s-au încumetat să străbată mai bine de 20 de kilometri prin zăpada ce a acoperit Munții Călimani, cei mai înalți munți vulcanici ai țării. Pe traseu s-au bucurat din plin de peisajele create de ninsoarea târzie de martie și au imortalizat secvențe cu acestea, pe care le-au postat pe rețelele de socializare. Mai mult, Călin Musteață a povestit toată aventura pe blogul său, intitulat sugestiv „Dus de-acasă!”.
    Ora 7.45 ne găsește în Gura Văii Repedea, unde un utilaj se căznea să curețe drumul de zăpada căzută de o zi și o noapte și care formase un strat de vreo 20 de cm. Lăsăm mașina pe marginea drumului ca să nu încurcăm treaba și pornim voinicește la deal. Drumul forestier e practicabil, fiindcă, cu toată zăpada căzută de ieri încoace, urmele lăsate de TAF-uri sunt destul de vizibile și înaintăm cu spor. Ajungem la căbănuța din Tănohuri, unde încălțăm rachetele. De aici cam gata cu urme de TAF, drumul abia se mai intuiește prin pădure. Ici, colo mai întâlnim de-a latul drumului câte un molid căzut de astă-vară, pe care trebuie să îl ocolim larg, prin pădure. Ne mișcăm cu spor sub zăpadă, care continuă să cadă peste noi, când în fulgi mărunți și deși ca acele, când mari ca niște fluturi albi. În Poiana Calului ajungem în jurul orei 12.00 și ne socotim noi că pentru traseul pe care ni l-am propus prin pădure, peste un strat de zăpadă care măsura pe puțin 1,5 m, două ore și jumătate ar trebui să ne ajungă”, povestește Călin Musteață.
    Întoarcerea pe traseu s-a dovedit a fi un pic mai dificilă din cauza zăpezii care continua să se așeze peste tot în jur.
    Traseul abia l-am intuit, marcajul apărând rar, ici, colo, așa că orbecăim o vreme prin pădure, unde ne minunăm de frumusețea formelor zăpezii care apasă fără milă pe umerii firavi ai puilor de molid. Spectacolul naturii ne face să uităm de trecerea timpului și uite așa depășim termenul propus. Ajungem într-un final și în Poiana Cofii, iar pașii noștri se îndreaptă spre stâna construită aici. E încuiat totul și ne adăpostim în saivanul pentru oi, unde îmi schimb hainele ude de transpirație, luăm o gustărică și pornim la drum din nou. Pădurea iar ne joacă feste, ascunzând ochilor noștri marcajele și arătându-ne doar frumusețea cojoacelor de zăpadă îmbrăcate de molizi. După o duzină de zig-zag-uri prin pădure dăm întâmplător peste niște urme de Bigfoot. Ne gândim ale cui or fi, musai că numai ale noastre, și hai pe ele la vale. E mult mai ușor să mergi pe urme decât să tot calci pe zăpadă virgină”, își continuă povestea pe blog Călin Musteață.
    Ne mai sperie ici, colo câte o găinușă de munte, altceva nu avea ce să fie zburătoarea aia care mai să mă dea jos, sau câte o ciută ieșită la plimbare cu puiul ei. Ne sperie ele pe noi, mai noi pe ele, de grabă sau spaimă, nici nu am găsit aparatul foto ca să le facem o fotografie, așa că am rămas cu imaginea pe retină. La 17.30 suntem la mașină gata de întors la casele noastre, după ce am călcat 25 de km de drum cu «zăpezi așa ca altădată»”, își încheie povestea pe blog Călin Musteață.
    foto: Iosif Uilăcan, Călin Musteață

    Cristina RUSU

     

    Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (3 voturi)

    Comentarii

    Comentariu nou

    Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

    Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
    Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

    Close