Proiect: Fără radare „fantomă” pe drumurile din România

-A A +A

Proiect: Fără radare „fantomă” pe drumurile din România
Senatul a adoptat, miercuri, o propunere legislativă a 16 deputaţi şi senatori PNL potrivit căreia radarele rutiere trebuie să fie instalate exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei.
Pentru că, atât prin cadrul normativ (Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), cât şi prin atitudinea şi comportamentul lucrătorilor poliţiei rutiere nu se acordă niciun fel de atenţie prevenţiei apariţiei evenimentelor rutiere nedorite şi din dorinţa de a acorda lucrătorului de poliţie demnitatea şi respectul cuvenit ca reprezentant al legii, propunem următoarele modificări ale Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice - constatarea contravenţiilor şi aplicare sancţiunilor să se facă direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive”, se precizează în expunerea de motive a iniţiatorilor.
Dispozitivele fixe sau mobile destinate măsurării vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere, potrivit aceleiaşi expuneri de motive.
Iniţiatorii spun că modificarea OUG 195/2002 are rolul de a preveni accidentele şi de a determina un comportament responsabil din partea şoferului: „Aceste modificări au scopul principal de a readuce Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice la scopul său iniţial – prevenţia accidentelor şi dobândirea unui comportament responsabil al conducătorului auto. În forma sa actuală şi aşa cum este ea interpretată şi aplicată, OUG nr. 195/2002 este o ordonanţă orientată doar către aplicarea de sancţiuni şi atât. Ori, aplicarea de sancţiuni trebuie să fie ultima modalitate în modelarea comportamentului conducătorului auto”.
În cazul acestei iniţiative legislative, Camera Deputaţilor este for decizional.

 

Aprecierea dvs: - Media: 5 steluţe (2 voturi)

Comentarii

imaginea utilizatorului Cititor de Bistrita

De astazi incolo... poate "zbura" cine , pe unde si in in care prea... ( a drumului ) vrea ... !

Comentariu nou

Conţinutul acestui câmp va fi considerat confidenţial şi nu va fi făcut public. If you have a Gravatar account associated with the e-mail address you provide, it will be used to display your avatar.

Copyright © 2000-2014 Mesagerul de Bistriţa-Năsăud
Str. Gheorghe Sincai, nr. 37, Telefon: 0263-234.688, 0263-234.689, 0740-030.550, 0758-837.291, E-mail: [email protected]

Close